Disputa pe „Satul Francez”. Comisie și evaluatori pentru oferta de 120 de milioane de euro făcută de Constanda

Disputa pe „Satul Francez”. Comisie și evaluatori pentru oferta de 120 de milioane de euro făcută de Constanda

Consilierii generali vor discuta posibilitatea angajării a trei firme pentru a se stabili valoarea terenului din zona de nord a Capitalei.

Povestea „Constanda - Parcul Bordei” îi pune pe jar pe aleșii generali ai Capitalei. Potrivit surselor EVZ, politic, ei nu vor să ia încă nicio decizie, iar administrativ - vor ca juriștii Municipalității să-și asume legalizarea unei eventuale tranzacții dintre Primărie și omul de afaceri Costică Constanda, privind cumpărarea a 24.000 de metri pătrați din Satul Francez și a 15 vile, pentru care Municipalitatea să plătească 120 de milioane de euro.

În schimb, Constanda se angajează să renunțe la procesul de la Înalta Curte și la despăgubirile câștigate în două instanțe: 168 de milioane de euro.

„Ne paște o blocare a conturilor”

Ne puteți urmări și pe Google News

Cert este că, în următoarea ședință a Consiliului General al Capitalei, aleșii PP-DD au anunțat că vor propune angajarea a trei firme și înființarea unei comisii, pentru a stabili cât valorează un metru pătratde teren din Satul Francez și ce soluții se pot găsi pentru stingerea acestui litigiu.

„Înțelegem că este un prejudiciu comercial”

„Vrem să vedem cât este metrul pătrat în zonă și cât de corect este ca omul de afaceri să păstreze suprafața de teren de 4.500 de metri pătrați. Pe de altă parte, înțelegem că este un prejudiciu comercial, dar sunt banii cetățenilor și trebuie bine analizată oferta de vânzare. Ce-i drept, în ultimii ani, Constanda a câștigat pe bandă rulantă procesele și ne paște o blocare a conturilor, ceea ce ne-ar putea afecta activitatea”, a explicat Richard Vicențiu, liderul aleșilor generali PP-DD.

Acesta a mai precizat că vrea să cântărească bine, pentru a nu ajunge în situația de a fi răspunzător pentru ceva, care, juridic, trebuia să se rezolve acum aproximativ șase ani, când omul de afaceri a cedat Parcul Bordei și a primit 28.000 de metri pătrați în Satul Francez și promisiunea că i se va aproba un PUZ. Terenul l-a primit în 2008, iar PUZul abia în 2010, când acesta a arătat că nu mai îi era de folos și a acționat în instanță Municipalitatea.

PSD și PNL vor aviz de la juriști

Pe de altă parte, liderii consilierilor generali PSD și PNL au explicat că așteaptă încă avizul de la Direcția Juridică a Primăriei Capitalei, care să spună da sau nu în cazul ofertei de vânzare făcută de omul de afaceri Municipalității, pe data de 10 martie, și prezentată în exclusivitate de EVZ.

„Așteptăm avizul Direcției Juridice, să ne spună dacă este în regulă sau nu să facem această tranzacție. Abia atunci vom discuta politic. Ca și consilier general nu pot să vă dau niciun răspuns acum”, ne-a declarat liderul aleșilor generali PSD ai Capitalei, Bogdan Georgescu. Acesta a precizat că a citit oferta de vânzare depusă de Constanda pe data de 10 martie, dar scrisoarea în care omul de afaceri explică de ce este bine să se parafeze vânzarea - și care a ajuns la Direcția Juridică a Primăriei pe 25 martie - nu a citit-o până acum.

Contactați de EVZ, democrat liberalii au explicat că ei nu vor vota pentru cumpărarea Satului Francez. „Nu cred că este corect să plătim 120 de miloane de euro din banii publici pentru 24.000 de metri pătrați de teren. Ne-am întâlnit de mai multe ori cu omul de afaceri și nu s-a ajuns la nicio concluzie până acum”, este de părere liderul PDL din Consiliul general, Silviu Văduva.

14 ani de tergiversări

Disputa pe „Satul Francez” S atul Povestea dintre Constanda și Primăria Capitalei a început înainte de 2000, când omul de afaceri a cumpărat, de la familia Lincaru, dreptul litigios asupra a 3,3 ha de teren din Satul Francez.

● În 2003, Municipalitatea i-a dat lui Constanda, la schimb pentru Satul Francez, aceeași suprafață în Parcul Bordei.

● Pentru că a vrut să construiască, iar Primăria s-a opus, Constanda s-a adresat instanței.

● După cinci ani, instanța i-a dat câștig de cauză, obligând Consiliul să-i plătească 18 milioane de euro.

● Ca să nu-i dea banii, Consiliul i-a dat 2,8 ha în Satul Francez și s-a obligat să-i aprobe un PUZ.

● În iulie 2011, s-a aprobat anularea înțelegerii și despăgubiri de 200 de milioane de euro.

● În noiembrie 2013, Curtea de Apel a scăzut despăgubirile la 160 de milioane de euro.

● Atât Constanda, cât și Primăria au declarat recurs.

● Omul de afaceri a făcut o ofertă Primăriei: e dispus să vândă 24.000 de metri pătrați și 15 vile din Satul francez pentru 120 de milioane de euro și să renunțe la despăgubiri în valoare de 168 de milioane de euro.