Vezi galeria foto:
Circa 3.000 de polițiști din mai multe zone ale țării au ajuns, joi, în fața Ministerului Afacerilor Interne (MAI), lângă „cartof” sau „țeapă”, așa cum este denumit monumentul din Piața Revoluției, din Bucureşti. Alţi circa 300 au protestat, în Cluj, în faţa Prefecturii. Reprezentanţii organizatorilor, SNAP, ne-au transmis că, deşi mitingul era stabilit pentru 1.000 de oameni, mulţi poliţişti şi-au exprimat dorinţa de a veni în Capitală. Astfel, au fost în jur de 2.600 de membri SNAP şi în jur de 300 de la alte sindicate, susţin organizatorii.
În timpul manifestaţiei de protest, oamenii legii au fluierat, au claxonat, au cântat imnul naţional și au afișat mesaje precum: „Politicienilor, ați nenorocit Poliția Română!”, „Poliția. Și noi suntem oameni. Vrem salarii și dotare ca în UE”, "Salariul din 2009 nu ne-ajunge nici de ouă", "N-avem bani de coli A4, şefii-şi cumpără A4". O parte dintre ei au făcut haz de necaz și au venit cu pancarte cu mesaje ironice la adresa ministrului de Interne, Carmen Dan, dar şi la adresa ministrului Muncii, Olguţa Vasilescu. „Hei, Olguţa and Carmen. Give us the mânei!”, scria pe pancarta unui poliţist, postată pe facebook de celebrul poliţist Marian Godină, un mesaj cu referire la modul în care ministrul Muncii a vorbit în limba engleză la ONU. Alții au afișat mesaje precum: „Carmen, dă-mi un milion împrumut până la salariu” sau „Atenţie, colegi, să nu se tragă cu AKM”, cu referire la recentele declaraţii ale deputatului Cătălin Rădulescu. În fine, alte mesaje – precum: „Nu M.A.I rezist” şi „Nu sunt sclav” – au mai îndulcit supărarea oamenilor legii veniți să protesteze pentru neacordarea drepturilor salariale, la fel ca și la ceilalți bugetari, în conformitate cu HG 1/ 2017.
„Ne-au tras ața prin gură”
Citește mai departe ...
Stirile zilei
doctorulzilei.ro
Alte articole din categoria: Social
Alte articole din categorie
19,00Lei
LASA UN COMENTARIU