DISCRIMINARE. Primarul Timișoarei crede că toți rromii fură și sunt murdari. Le-a dat ghiozdane ca să vină la școală I FOTO

DISCRIMINARE. Primarul Timișoarei crede că toți rromii fură și sunt murdari. Le-a dat ghiozdane ca să vină la școală I FOTO

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu a împărțit, din banii publici ai orașului, ghiozdane cu rechizite copiilor rromilor săraci. Edilul a ținut să îi umilească pe puști: le-a spus să se spele, și să nu fure, deși ei erau curați, veniseră însoțiți de mame îmbrăcate tradițional și erau deja înscriși la școală.

Sâmbătă la ora 10,00, primarul Timișoarei a vizitat două școli din oraș frecventate de copii rromi ca să împartă ghiozdane cu rechizite.

Primarul le explică elevilor detaliat de ce şcoala e importantă în viaţă. Elevii află și că primarul nu are nimic cu rromii, doar cu cei bogaţi care îşi construiesc palate cu turnuleţe ilegale, asta deşi presa scrie că ar fi rasist. Apoi edilul le dă sfaturi de viață:  „Să nu furaţi, să nu minţiţi, să veniţi la şcoală, să învăţaţi” şi nu în ultimul rând „să vă spălaţi”. Și ”să nu cerșiți”. ( Foto: Adrian Pîclișan)

 

Ne puteți urmări și pe Google News