Directorul Spitalului Penitenciar Rahova și 22 de agenți, ridicați de mascați

Directorul Spitalului Penitenciar Rahova și 22 de agenți, ridicați de mascați

Directorul Spitalului Penitenciar Rahova şi alţi 22 de angajați ai unității de detenție au fost ridicaţi de mascaţi, în urma unor descinderi care au avut loc marți dimineață.

Mai mulți angajați au fost acuzați într-un dosar de rele tratamente aplicate deținuților.

Angajații sunt acuzaţi că au bătut mai mulţi pacienţi ai spitalului penitenciarului. Dintre aceştia, 8 au fost reţinuţi, urmând a fi prezentaţi în fața magistraţilor.

Pentru patru dintre ei procurorii cer emiterea unor mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, iar pentru alți patru plasarea în arest la domiciliu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cei 23 de agenți și ofițeri ai Spitalului Penitenciar Rahova au fost ridicaţi de polițiști şi duşi la audieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, într-un dosar deschis în 2015 ca urmare a unui denunţ formulat de patru deținuți. Ei sunt acuzaţi că au jignit şi agresat mai mulţi deţinuţi și că au falsificat apoi datele din dosarele medicale astfel încât faptele să fie acoperite.

Cercetările vor continua, susțin procurorii care instrumentează cauza.