Directorul Sălii Polivalente din Bucureşti, condamnat la trei ani de închisoare
- Anca Lupescu
- 15 decembrie 2015, 00:15
Octavian Bitu, directorul Sălii Polivalente din Bucureşti, acuzat de fapte de corupţie, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, prin decizia Tribunalului Bucureşti, care nu este definitivă.
Sentinţa a fost pronunţată luni, de Tribunalul Bucureşti, şi poate fi contestată.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată, pe 23 septembrie, pe Octavian Bitu, director al Complexului Sportiv Naţional Sala Polivalentă din Bucureşti, aflat în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului, propunând instanţei să menţină şi în timpul judecării cauzei măsura arestului preventiv, luată în cazul acestuia în timpul urmăririi penale.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada aprilie - august, Octavian Bitu a pretins de la un om de afaceri, denunţător în cauză, suma de 10.000 euro şi cedarea unei construcţii deţinute de firma acestuia către o societate la care este asociat, în vederea valorificării în activităţi comerciale.
"Despre valoarea construcţiei, din care inculpatul Bitu Octavian a solicitat practic jumătate în scopul derulării de activităţi comerciale, denunţătorul a afirmat că este de minimum 180.000 euro, conform actelor contabile ale firmei. În schimbul banilor şi foloaselor materiale pretinse, inculpatul Bitu Octavian l-a asigurat pe denunţător că va stinge procesul civil aflat în derulare între CSN Sala Polivalentă şi firma acestuia din urmă şi va prelungi contractul de închiriere a terenurilor pe care se află construcţia respectivă", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei, potrivit mediafax.
Octavian Bitu i-ar mai fi promis omului de afaceri că, în schimbul banilor şi foloaselor cerute, la viitoarea licitaţie pentru închirierea terenurilor, câştigătoarea va fi o firmă la care denunţătorul şi un apropiat al lui Bitu să fie asociaţi.
"Pe terenurile pe care le închiriase de la Complexul Sportiv Naţional - Sala Polivalentă, firma denunţătorului construise o clădire pentru care, în cursul anului 2013, avea un contract de închiriere cu un restaurant", potrivit procurorilor.
În aceste condiţii, în luna aprilie 2013, Octavian Bitu ar fi ameninţat un alt om de afaceri, denunţător în cauză, că îi vor fi reziliate contractele de închiriere pentru terenuri, dacă nu va renunţa la contractul de închiriere a construcţiei, astfel încât aceasta să fie închiriată unei firme indicate de directorul Sălii Polivalente.