Directorul FMI: "O restructurare a datoriei Greciei este NECESARĂ"

Directorul FMI: "O restructurare a datoriei Greciei este NECESARĂ"

Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Christine Lagarde, a declarat, miercuri, că o restructurare a datoriei Greciei este “necesară”. De asemenea, Lagarde a dat asigurări că se preocupă pentru a găsi soluții la criza economică din Grecia.

"O restructurare a datoriei este, în opinia noastră, necesară în cazul Greciei pentru a avea o datorie viabilă", a declarat Christine Lagarde în cursul unei conferințe la Washington, luându-i prin surprindere pe europeni, care resping pentru moment o asemenea opțiune. Atena, care solicită o reducere a masivei sale datorii, a promis miercuri să prezinte un nou program de reforme "credibile", ca răspuns la ultimatumul lansat de liderii europeni. Fără să se exprime direct asupra acestor propuneri, directoarea generală a FMI a vorbit despre "evoluții importante" și a atras atenția că Grecia face față unei "crize acute ce trebuie rezolvate", a spus Lagarde, informează Agerpres, citând AFP.

În pofida faptului că Grecia a intrat în incapacitate de plată în raport cu instituția pe care o conduce, ea a dat asigurări că FMI rămâne "angajat" în acest dosar.

"Rămânem pe deplin angajați pentru a găsi o soluție", a mai spus Christine Lagarde.

Ne puteți urmări și pe Google News