Dinu Gheorghe recunoaște: „A fost o greșeală când m-am dus acolo, nu când am plecat”

Dinu Gheorghe recunoaște: „A fost o greșeală când m-am dus acolo, nu când am plecat”

Dinu Gheorghe, fostul conducător al echipei Dinamo, a spus că a comis o greșeală atunci când a ales să ajungă în Ștefan cel Mare și nu regretă plecarea.

Dinu Gheorghe s-a despărțit de Dinamo, săptămâna trecută, și a afirmat că nu ar fi trebuit să lucreze la gruparea „roș-albă”. „Vamă” a povestit că a rupt fără probleme înțelegerea cu patronul Ionuț Negoiță, alegând ca fiecare să meargă pe drumul lui.

„Eu am vrut să plec înainte de meciul cu Steaua. Cred că a fost o greşeală când m-am dus, nu când am plecat. Am vorbit cu patronul, am bătut palma şi într-o oră am făcut actele şi am plecat. Am convenit să ne vedem fiecare de treaba lui. Este un pasaj din viaţa fiecăruia şi trebuie să îl uităm. Nu cred că experienţa de la Dinamo este un eşec. Când am venit, echipa era pe locul opt, iar acum joacă foarte bine şi este pe locul doi. S-au plătit toate salariile şi cred că am făcut lucruri bune. Eu sunt ataşat de jucători, iar cu Rednic am vorbit în fiecare zi. Sper ca Dinamo să continue această formă bună”, a spus Dinu Gheorghe la Digi Sport.

Ne puteți urmări și pe Google News