Editura Evenimentul si Capital

Din ciclul Asta, da, Cădere! Azi: Gabriel Oprea | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

Ion Cristoiu
Autor: | | 6 Comentarii | 6431 Vizualizari

Vă mai amintiți vara lui 2015? Vă mai amintiți cine și ce era Gabriel Oprea? Dar acum știți ce e? Un deplin anonim! Asta, da, Cădere!

Am scris şi publicat un amplu eseu consacrat unor Căderi spectaculoase din trecutul românesc – Alexandru Ioan Cuza, Carol al II-lea, Mareşalul Ion Antonescu, Nicu Ceauşescu.

E drept, sub același semn, m-am aplecat şi asupra revenirilor spectaculoase, cînd Istoria îşi confirmă statutul de telenovelă.

Generalul Konstantin Rokossovski a fost arestat la 17 august 1937, sub acuzația de spionaj și sabotaj, torturat pentru a-și mărturisi vina (i-au scos unghiile, i-au zdrobit degetele de la picioare cu un ciocan, i-au  fisurat trei coaste și i-au dat jos nouă dinți, au simulat cu el două execuții capitale), și trimis în lagăr. Pe 22 martie 1940 a fost eliberat și promovat la gradul de general- maior. După dezastrul din Finlanda, Stalin şi-a dat seama că are nevoie de conducători de oştiri profesionişti, şi nu de clănţănitori propagandistici şi a cerut să fie eliberat şi reabilitat Rokossovski. Vasili Grossman, în romanul său celebru Viață și Destin, scrie că Rokossovski, aflat în lagăr, îşi spăla obielele cînd a venit cineva să-l ducă la comandantul lagărului. Rokossovski s-a supărat rău că tîmpiţii ăia nici să-şi spele obielele nu-l lasă şi l-a urmat furios pe gardian. De la comandantul lagărului a ajuns direct la Stalin, care i-a dat înapoi gradul şi comanda unei mari unităţi.

Teoretic, plecarea unui om dintr-o funcţie, indiferent de cît de înaltă ar fi aceasta, n-ar trebui să producă drame şi cu atît mai puţin tragedii. În definitiv, cu excepţia ghilotinărilor şi plutoanelor de execuţie, el rămîne tot cel dinainte.

De ce e la noi plecarea din funcţie o Cădere?

Pentru că la noi numirea într-o funcţie determină o schimbare de proporţii în atitudinea celor din jur faţă de persoana pricopsită cu un fotoliu mai dihai sub fund. 

Nici n-a apucat să-şi rostuiască fundul în fotoliul funcţiei, că se şi pornesc lăutele mediatice. Pînă mai ieri anonim, insul parvine peste noapte la postura de starletă. I se descoperă nevasta, o femeie normală pe cale de a deveni, prin tămîiere, dacă nu Elena Ceauşescu, atunci măcar Regina Angliei. Auzise cineva pînă la suirea lui Klaus Iohannis în jilţul prezidenţial de profesoara de engleză Carmen Iohannis? Fireşte că nu. Distinsa era doar nevasta primarului de Sibiu. Ducea în orăşelul de provincie viaţa unei femei pe cale de a încheia contractul cu oglinda. Peste noapte, primarul orăşelului de provincie a ajuns preşedinte sau, mă rog! l-au plantat Ăia într-un fotoliu de preşedinte, zicîndu-i să deschidă gura cît mai rar, ca să nu se vadă că e Raţă mecanică. Peste noapte, Carmen Iohannis a devenit mai ceva ca Lady Diana înainte de a-l cunoaşte trupeşte pe arab.

Dacă Doamne fereşte! Klaus Iohannis va demisiona sau va fi demisionat înainte de încheierea mandatului, Carmen Iohannis se va întoarce acolo unde îi e locul:

În anonimat.

Nu înainte însă de a trece prin flăcările Iadului mediatic.

Vor descoperi cu toții, dar mai ales lăutarii de pînă mai ieri, c-a fost mai ceva ca Elena Ceaușescu pentru dezastrul soțului.

De ce numirile şi demisiile dintr-o funcţie sunt la noi schimbări cruciale de destin? – iată o temă de meditaţie care reclamă spaţiul unei cărţi şi nu al unui editorial, precum acesta.

Anticipînd o intrare a mea în discuţie, încerc să explic asta printr-una dintre marile slăbăciuni ale românilor, născute din condiţia de Popor slugă la alte Popoare:

Considerarea unei funcţii ca un cadou ceresc, ca o binecuvîntare de destin şi nu ca îndeplinirea unor îndatoriri pur și simplu. Altfel spus, la noi Înaltul funcţionar nu e dependent de Popor, ci invers, Poporul e dependent de Înaltul Funcţionar.

Indiferent de explicaţii, nota de cruntă tragedie luată de Căderea dintr-o funcţie dă naştere multora dintre nenorocirile funcţiilor publice între care păstrarea ei cu orice preţ e doar una dintre ele. Ştiind că după Cădere îl aşteaptă căderea şi din funcţia de personalitate, ba chiar şi de om uneori, demnitarul, politicianul se dedă la toate compromisurile posibile pentru a rămîne în funcţie.

Divorţul de instituţia numită demisia de onoare aici îşi are izvorul.

Cum să pleci din funcţia de şef de partid chiar dacă ai pierdut alegerile cîtă vreme ştii că, o dată devenit simplu membru, nici dracu nu-şi mai aminteşte de tine şi prin urmare nici de demnitatea manifestată cînd ai demisionat?

România cunoaşte şi nu de azi, de ieri, ci din depărtări de secole ceea ce aş numi Tragedia Căderii.

În cazul lui Gabriel Oprea ea capătă aspecte epopeice.

Mai întîi prin simpla raportare la două momente din viaţa lui Gabriel Oprea:

Cel de anul trecut, din perioada 24 iunie- 24 iulie 2015, cînd a fost premier interimar şi cea de acum, cînd a pierdut şi şefia partidului pe care el l-a creat, în timp ce Binomul SRI-DNA îl îngroapă în dosarele aflate de mult timp în sertare, în aşteptarea ieşitului în lume la momentul oportun.

În comentariul meu din Evenimentul zilei din 24 iunie 2015, ţineam să atrag atenţia asupra unor amănunte ciudate ale acestui moment. Din punct de vedere constituţional, desemnarea lui Gabriel Oprea drept interimar era un eveniment de rutină, de neobservat în alte condiţii. Desemnarea prin Decret, plecarea lui Victor Ponta la Istanbul, dar mai ales prestaţia lui Gabriel Oprea din această perioadă trimiteau la ceva diferit de un simplu interimat. Părea că e vorba de un  premier plin.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate