DEZVĂLUIRE ŞOCANTĂ: SEDIUL PSD din Kiseleff, fostă ŞCOALĂ pentru „POEŢII” şi APLAUDACII lui CEAUŞESCU!

DEZVĂLUIRE ŞOCANTĂ: SEDIUL PSD din Kiseleff, fostă ŞCOALĂ pentru „POEŢII” şi APLAUDACII lui CEAUŞESCU!

Descendent al unor familii boiereşti, fost deţinut politic (Securitatea l-a arestat încă de la 14 ani!) şi, ulterior, una dintre cele mai sonore voci ale Exilului românesc, Ion Varlam a dezvăluit, la Realitatea TV, că sediul central al PSD de la Kiseleff a fost, înainte de '89, şcoala poeţilor, scribilor şi aplaudacilor PCR.

EVZ vă prezintă declaraţia lui Ion Varlam.

„Ceva a rămas acolo!”

„Puţini mai sunt cei care îşi mai amintesc ce se întâmpla, înainte de 1989, în sediul central al PSD de la Kiseleff. Pe atunci, somptuosul imobil găzduia şcoala poeţilor, scribilor şi aplaudacilor PCR. Acolo erau învăţaţi artiştii poporului cum să-l cânte pe dictatorul Nicolae Ceauşescu şi cum să laude partidul unic. Personal, cred că ceva a rămas acolo, în clădirea aia. Aşa s-ar explica foarte multe din acţiunile PSD!”, a spus Ion Varlam.

Ne puteți urmări și pe Google News

Profilul unui anticomunist

Ion Varlam (născut în 1939) a fost arestat şi închis la vârsta de 14 ani. A ispăşit nouă ani de temniţă grea şi domiciliu obligatoriu, alături de floarea intelectualităţii româneşti (a suferit la Canal, dar şi în multe alte cercuri ale iadului comunist, înfruntând un drastic regim de exterminare), până în 1963, când este eliberat, dar hăituit în permanenţă de Securitate. În 1965 regimul comunist l-a vândut pe Varlam rudelor, aşa a ajuns la Paris, unde l-a cunoscut pe Mircea Eliade, dar şi pe toate celelalte vârfuri ale Exilului românesc. A studiat dreptul, finanţele publice şi ştiinţele politice. În februarie 1990 a revenit în ţară şi a făcut politică ţărănistă.