Se DEZBRACĂ pe SUME COLOSALE și trăiesc în LUX, dar POLIȚIA le-a REȚINUT. Motivul este de NECREZUT. Galerie FOTO INCENDIARĂ

Se DEZBRACĂ pe SUME COLOSALE și trăiesc în LUX, dar POLIȚIA le-a REȚINUT. Motivul este de NECREZUT. Galerie FOTO INCENDIARĂ

Trei vedete Playboy au fost reținute de polițiștii din Mexic, pe când fetele mergeau spre o petrecere organizată de echipa locală a revistei.

Trei modele ale revistei Playboy, o americancă, o franţuzoaică şi o turcoaică, au fost reţinute pentru câteva ore de autorităţile mexicane de la serviciul de imigrări, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Merida - în estul ţării, au anunţat reprezentanţi ai ediţiei mexicane a revistei Playboy, citaţi duminică de AFP, preluată de Agerpres

Andreea Marin, în COSTUM de BAIE la 42 de ani! Reacţii în lanţ din parte fanilor - Foto Galerie INCREDIBILĂ

Este vorba de Lauryn Elaine, Marie Brethenoux şi Elif Celik, care au fost „private de libertate timp de câteva ore”, în timp ce membrii Institutului Naţional de Imigrare (INM) şi poliţia federală au inspectat locul în care Playboy a organizat un festival de muzică, anunță un comunicat al Playboy Mexic. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Revista, cunoscută pentru fotografiile sale cu femei în ipostaze provocatoare, a denunţat "abuzul de autoritate" şi a adăugat că şi alţi membri ai echipei sale au fost reţinuţi, fără a preciza însă identitatea acestora. 

EXPLOZIV! NOI detalii despre SECRETARELE lui Codrin Ștefănescu. Un SEX-TAPE iese la iveală - Foto Galerie Incendiară

Potrivit presei locale din Merida, oficialii de la imigrări au vrut să se asigure că modelele aveau permis de muncă. Cele trei tinere se aflau acolo în calitate de invitate, nu pentru a lucra, a subliniat însă ediţia mexicană a revistei Playboy.

MESSI s-a ÎNSURAT! Cine este SUPERBA lui soție și ce spun prietenii din copilărie despre VEDETA argentiniană