Editura Evenimentul si Capital

Dezastru în apicultură la Vaslui. O dezinsecţie făcută aiurea a ucis mii de albine

Firma care a efectuat dezinsecţia nu avea autorizaţie de mediu
Autor: | | 2 Comentarii | 1282 Vizualizari

Comisariatul Judeţean Vaslui al Gărzii Naţionale de Mediu a demarat un control la o firmă de dezinsecţie şi deratizare, după ce mii de albine au fost găsite moarte pe un imaş din comuna Puieşti, în urma unei acţiuni de dezinsecţie pentru căpuşe şi alţi dăunători, relatează Agerpres.

Potrivit comisarului-şef Carmen Rădulescu, societatea respectivă nu deţine autorizaţie de mediu şi nu a anunţat instituţia cu privire la substanţa pe care urmează să o utilizeze, aşa cum cere protocolul în astfel de cazuri. “Ne-am autosesizat cu privire la situaţia de la Puieşti unde mii de albine au fost găsite moarte şi am constatat că firma care a făcut dezinsecţia nu avea autorizaţie de mediu. Funcţionarea fără o astfel de autorizaţie este o abatere foarte gravă. Urmează să ne deplasăm la faţa locului pentru a stabili exact în ce împrejurări s-a produs incidentul, de unde a procurat firma respectivă substanţa folosită la dezinsecţie şi vom lua măsurile care se impugn”, a declarat comisarul-şef al CJ Vaslui al Gărzii de Mediu, Carmen Rădulescu. Firma de dezinsecţie aparţine soţului secretarei de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vaslui, instituţie care a demarat, la rândul său, un control în acest caz. Directorul DSVSA Vaslui, Traian Petcu, a dat asigurări că acţiunea de verificare va fi una corectă şi nepărtinitoare. Reprezentanţii Asociaţiei Crescătorilor de Albine Vaslui au anunţat că vor cere despăgubiri firmei de dezinsecţie.




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 23:51 Tudose, ATACAT fără MILĂ de presa internațională: „Dragnea pierde din popularitate chiar dacă...” 22:39 Cine este Mihai Tudose, premierul PSD: Profesor la SRI, acuzat de plagiat, mic maestru în șah - biografie 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 20:03 EXCLUSIV EVZ - Directorul de cabinet al lui Mihai Tudose a lucrat 13 ani pe „analiză-sinteză” în sistemul de siguranță națională, iar soția lui lucrează la UM 0472 și predă la SRI / DOCUMENTE 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 18:22 MIHAI TUDOSE era prieten apropiat cu „Anaconda”, generalul SRI Elena Istode. TUDOSE a fost ACUZAT de PONTA că este OFIȚER ACOPERIT! 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT 10:03 CULISELE CEx PSD. Drumul NOMINALIZĂRII lui Mihai Tudose spre Palatul Cotroceni

Articole salvate