Editura Evenimentul si Capital

Detalii HALUCINANTE în dosarul PROCURORULUI PENAL Valentin Cârstea

Autor: | | 0 Comentarii | 2370 Vizualizari

Detalii halucinante ies la iveală în dosarul în care e anchetat procurorul șpăgar din Reșița. Deși se temea să nu fie prins, acesta lua șpagă după șpagă de la un student al său.

Reamintim că în toamnă procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe durata urmăririi penale față de inculpatul Valentin Cârstea, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş Severin. Acesta a fost prins în flagrant în timp ce lua mită de la un tânăr, student al său, la Facultatea de Drept la Universitatea Europeană „Drăgan” din Lugoj. Procurorul  se face vinovat de două infracţiuni de luare de mită, fals intelectual, trafic de influenţă în formă continuată (două acte materiale), respectiv complicitate la luare de mită în formă continuată (două acte materiale). Primă şpagă  a constat într-un telefon mobil, dar şi făină, pulpă porc, dulciuri,  ulei, vin și whisky, bunurile fiind livrate direct la apartamentul procurorului chiar de denunțător. În timpul discuțiilor ”de curtoazie” de după preluarea șpăgii, procurorul s-a dezlănţuit împotriva  judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru că dau condamnări, acuzându-i că acceptă comenzi politice în dispunerea unor soluții. Într-o altă discuţie cu denunțătorul Cârstea spune: “mă uit şi aici la noi în Parchet şi peste tot şi… Mă uit peste tot, pe stradă la oameni la… pân la urmă ne dărâmă pe toţi, închide toată lumea pleacă, şi zic ăia că nu facem nimic. Da… toată lumea e… hoţi, toată lumea e coruptă, toată lumea… nu e o stare de normalitate, nu mai e nimica, deci… planuri, acţiuni, dă-i pe ei, condamnă-i, condamnă pe  toată lumea condamnă…(…)Noi suntem monitorizaţi. (…) Sunt în stare să ne facă dosare din orice… Trăim o perioadă de asta de închiziţie…am văzut-o pe nemernica aia de Kovesi cu televizorul a pus … avem tot felul de oportunişti din ăştia puşi pe funcţiile aştea mari”. La a doua șpagăa  refuzat inițial, de friă să nu fie prins. “Nu vezi că te arestează şi pentru oaie”, i-a sus denunțătorului, dar până la urmă a decis să ia geanta cu cadouri.

Anchetatorii au reținut  că pe 5 februarie 2014, procurorul Valentin Cârstea, în calitate de cadru didactic (conferențiar) la Universitatea Europeană „Drăgan” din Lugoj, ”a promovat un student, denunțător în cauză, la disciplina pe care o preda, fără ca denunțătorul să se prezinte efectiv în data şi locul susţinerii acestui examen”. În contul șpăgilor, studentul a fost notat cu un 8 și a fost avertizat de procuror să nu cumva să îl dea de gol: “şi-atunci nici o vorbă, nimic de astăzi niciunde!”.

”Anterior, în cursul lunii august 2013, în urma unei înţelegeri cu denunțătorul și apoi la data de 23 decembrie 2013, inculpatul Cârstea Valentin s-a angajat faţă de denunţător că va desfăşura activităţi persuasive pe lângă alte cadre didactice din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Europene „Drăgan” din Lugoj, astfel încât să le determine să îl promoveze ilegal pe denunţător la toate examenele pe care acesta urma să le susţină de-a lungul anilor de studii, inculpatul având reprezentarea împrejurării că studentul nu intenţionează şi nici nu se va pregăti la disciplinele de studiu pentru ca, pe baza propriilor cunoştinţe dobândite, să poată promova acele examene. În schimbul demersurilor descrise mai sus, inculpatul Cârstea Valentin a primit de la denunţător foloase materiale. De asemenea, inculpatul Cârstea Valentin a primit un laptop de la denunţător, în schimbul soluţionării favorabile a unei cauze penale aflate în instrumentarea magistratului. În final, inculpatului Cârstea Valentin i-a fost remis un televizor color, în valoare de 2.969 lei, atât pentru promisiunea de a soluţiona favorabil un dosar penal, cât şi în completarea foloaselor deja remise în lunile august şi decembrie 2013, în legătură cu promovarea, de către denunţător, în mod fraudulos, a tuturor examenelor din anul I”, se arată în rechizitoriul procurorilor.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
21:41 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 21:31 Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 21:20 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 20:38 Prima reacție a PSD-ului, după ce Iohannis l-a acceptat pe Tudose ca premier 20:23 Băsescu, BĂȘCĂLIE CRUNTĂ la adresa noului premier: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose, zău că-ți vine să-l acoperi" 20:03 EXCLUSIV EVZ - Directorul de cabinet al lui Mihai Tudose a lucrat 13 ani pe „analiză-sinteză” în sistemul de siguranță națională, iar soția lui lucrează la UM 0472 și predă la SRI / DOCUMENTE 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 19:13 Iohannis este ACUZAT DE O MARE TRĂDARE. Atacul vine de la un PERSONAJ CELEBRU, aflat în spatele gratiilor 18:51 SCENARIUL-BOMBĂ al lui fost ministru din cabinetul Grindeanu. Ce va decide Iohannis? 18:22 MIHAI TUDOSE era prieten apropiat cu „Anaconda”, generalul SRI Elena Istode. TUDOSE a fost ACUZAT de PONTA că este OFIȚER ACOPERIT! 18:05 Udrea ÎL CRITICĂ DUR Dragnea: „Praf și pulbere. A aruncat PSD ÎN HAOS” 17:51 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 17:37 Dragnea: Am fost întrebat dacă AM PISTOLUL la TÂMPLĂ 17:35 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 17:07 Informație-ȘOC despre viitorul premier al României! MIHAI TUDOSE, ultimul nume vehiculat pentru postul de PRIM-MINISTRU. A fost acuzat de PLAGIAT! 17:07 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT 10:03 SURSE - Mihai Tudose a acceptat funcția de premier PSD | LIVE TEXT

Articole salvate