Detalii bulversante despre autorul masacrului din Orlando: FRECVENTA Clubul şi BEA până nu mai ştia de capul lui

Detalii bulversante despre autorul masacrului din Orlando: FRECVENTA Clubul şi BEA până nu mai ştia de capul lui

Noi detalii halucinante ies la iveală în cel mai dramatic atac armat produs vreodată pe teritoriul Statelor Unite. Potrivit unei client al clubului de noapte Pulse din Orlando, Florida, autorul masacrului soldat cu 49 de morţi şi 53 de răniţi frecventa cu regularitate localul în care a comis atrocităţile în zorii zilei de duminică. Anterior, tatăl atacatorului declarase că fiul său fusese extrem de enervat de gesturile tandre dintre doi homosexuali, incident petrecut recent la Miami.

“Uneori, stătea într-un colț și bea singur, alteori era atât de beat încât devenea zgomotos”, a povestit Ty Smith pentru cotidianul Orlando Sentinel, referindu-se la Omar Mateen, autorul masacrului.

El a mai precizat că îl văzuse pe atacatorul de origine afgană, în vârstă 29 de ani, în interiorul clubului LGBT (lesbian, gay, bisexual şi transgender) mai cel puţin zece ori

Ne puteți urmări și pe Google News

“Nu prea am vorbit cu el, dar îmi amintesc că a spus ceva despre tatăl său”, a relatat Ty Smith. “El ne-a spus că are o soție și un copil”, a adăugat el.

Un alt client al acestui local de noapte a declarat pentru Los Angeles Time că Omar Mateen i-a trimis un mesaj printr-o aplicație pentru gay.

În dimineaţa masacrului în clubul Pulse, aflat în zona de sud a centrului oraşului Orlando, se aflau peste 200 de persoane care sărbătoreau Latino Night.

Omar Mateen a fost în atenția FBI, care l-a interogat de mai multe ori în 2013 și în 2014 pentru eventuale legături cu teroriștii. Dar, aceste investigații au fost închise fără urmări.

Potrivit Ministerului de Interne saudit, atacatorul a efectuat în două rânduri pelerinajul mic la Mecca în 2011 și 2012.

Familia lui Mateen insistă însă că actul său nu are în niciun fel de-a face cu religia.

Evocând un trecut marcat de numeroase violențe conjugale, fosta soţie a atacatorului a precizat, la rândul său, că nu l-a auzit niciodată să sprijine terorismul.