Mereu mă amuză să aud cum jurnaliști, analiști sau formatori de opinie discută despre existența unei coabitări, a unui blat între premierul Victor Ponta și președintele Klaus Iohannis. De ce nu îl schimbă din funcție pe premier? De ce nu îl pune la zid zilnic?
Românii nu l-au votat pe Iohannis președinte pentru a coopera și pentru a-l menține premier pe Victor Ponta, susțin ei. Pot fi de acord cu acest argument: votul de pe 16 noiembrie 2014 a fost mai ales anti-Victor Ponta. Popularitatea sa în scădere, situată pe undeva pe la 25%, potrivit celor mai recente sondaje demonstrează acest lucru: românii nu îl mai vor pe Victor Ponta la Palatul Victoria.
Dar să spui că între Victor Ponta și Klaus Iohannis ar exista un blat, o înțelegere, înseamnă să nu vezi ce se întâmplă în ultimele zile. Mai ales în Parlament. Principala preocupare a noului PNL este aceea de a racola cât mai mulți parlamentari, într-un timp cât mai scurt. De a destructura PSD și UNPR prin platforma Geoană-Vanghelie, de a dezmembra PC, PLR, PMP și de a obține garanția că vor fi susținuți de UDMR în formarea unui nou guvern.
Deja de la începerea sesiunii parlamentare, în jur de 15 parlamentari și-au anunțat oficial trecerea în barca PNL sau au devenit independenți, urmând să susțină căderea Guvernului Ponta. Scaunul lui Tăriceanu de la Senat stă în 5 voturi. Prima redută, urmează Camera Deputaților și apoi căderea guvernului Ponta. Dorința de a avea o majoritate confortabilă și consolidată în Parlament este motivul pentru care președintele Iohannis amână numiri la șefia SIE și SRI(dincolo de scandalul declanșat în aceste zile). Pentru aceste numiri are nevoie de votul Parlamentului și de ce să le negocieze cu PSD, când poate să aștepte să facă majoritatea pentru a numi pe cine își dorește fără să îl întrebe pe Ponta dacă este de acord?
Ne puteți urmări și pe Google News
Închei comentariul meu scurt cu această remarcă: cred că trebuie să ne obișnuim, cel puțin pentru următorii 5 ani cu stilul președintelui Iohannis. Acțiunile politice de până acum demonstrează că nu e genul de politician care își anunță mișcările cu surle și trâmbițe. Le planifică, “le coace” în liniște și le aruncă pe piață atunci când totul e deja bine pus la punct. Fără scandal. Așa a procedat cu preluarea conducerii partidului, cu asumarea candidaturii la prezidențiale, cu succesiunea la șefia partidului, cu (ceea ce eu cred că a fost) demiterea lui Maior și așa va proceda și cu numirea noilor șefi la Servicii sau cu instalarea unui guvern liberal.
Am scăpat de un Jucător, dar am dat peste un alt Jucător. Puțin altfel.
Recomandările noastre
