Deși evreu, George Soros a finanțat cu milioane de dolari zeci de organizații anti-israeliene

Deși evreu, George Soros a finanțat cu milioane de dolari zeci de organizații anti-israeliene

Documente piratate de hackeri dovedesc înclinația miliardarului pentru ONG-urile care desfășoară activități ostile statului Israel. Revista americană Jewish Press a studiat mii de pagini, întocmind un adevărat rechizitoriu la adresa lui Soros

Serverele companiilor miliardarului evreu maghiaro-american George Soros au fost piratate de hackeri simultan cu cele ale Convenției Naționale a Partidului Democrat, în luna iunie. Mii de documente ale Fundației Soros au fost publicate pe un site special creat, intitulat DC Leaks. Din acestea rezultă că Soros a fost un finanțator important al cauzelor anti-israeliene și anti-sioniste, dezvăluie săptămânalul american Jewish Press din New York.

Soros este unul dintre cei mai bogați 30 de oameni din lume, cunoscut ca „Omul care a falimentat Banca Angliei”, în 1992, când a vândut 10 miliarde de dolari în lire sterline, operațiune ce i-a adus un profit de un miliard de dolari și care pentru moneda britanică a însemnat un crah răsunător.

Miliardarul manifestă o preferință deosebită pentru grupările care luptă împotriva Israelului și a israelienilor, comentează Jewish Press, care a scotocit printre miile de pagini de documente ale DC Leaks.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Israel, stat - apartheid”

Lista organizațiilor antiisraeliene finanțate de Soros este foarte lungă.

Printre acestea, de pildă, se numără Adalah – Centrul Legal pentru Minoritatea Arabă din Israel, care a primit o finanțare de 400.000 de dolari în 2014 – 2015, care se adaugă altor 13 vărsăminte, începând cu 2001. În total, Adalah a primit de la Soros 2.688.561 dolari.

Un document recent, emis sub stindardul Mișcării americane Black Lives Matter, care a catalogat Israel ca un „stat care promovează apartheidul” și l-a acuzat de genocid împotriva arabilor, a fost redactat de Nadia Ben-Youssef, reprezentanta Adalah în Statele Unite.

Adalah este și unul dintre promotorii activi ai așanumitei Mișcări BDS (Boycott, Divestment, Sanctions), care militează pentru sporirea presiunilor economice și politice asupra Israelului pentru a înceta „ocuparea” teritoriilor revendicate de Palestinieni.

De altfel, printre beneficiarii finanțărilor lui Soros se află și New Israel Fund (NIF), care la rândul său finanțează Mișcarea BDS. Din 2009 încoace, NIF a primit de la Soros nouă finanțări, în valoare totală de 837.500 de dolari. Una dintre finanțări, de 60.000 de dolari, a fost direcționată către Herman Schwartz Human Rights Law Fellowship, cu scopul de „a consolida capacitățile tinerilor juriști palestinieni în propaganda legală, pentru a dobândi un masterat în domeniul drepturilor omului în Statele Unite și a efectua stagii în Israel”.

Fonduri uriașe pentru cauza palestiniană

Alături de Adalah și NIF, pe lista organizațiilor finanțate de Soros se mai află:

- Women Against Violence – fondată în 1992 de un grup de femei arabe, are ca scop declarat emanciparea femeilor arabe în Israel; I’lam – Centrul arab pentru Libertatea Presei; Centrul Media pentru Palestinienii Arabi din Israel; Mada Al-Carmel – Centrul Arab pentru Cercetări Sociale Aplicate; Organizația Feministă Kayan – care are ca scop lupta pentru drepturile femeilor palestiniene; Centrul Mossawa – promovează drepturile minorităților arabe care trăiesc în Israel; Molad – se opune așezărilor israeliene în Gaza și Cisiordania; Societatea Galileea – militează pentru drepturile palestinienilor din Israel; Centrul Al-Tufula – organizație feministă care luptă pentru emanciparea femeilor palestiniene din Israel; Centrul Ma’an – are ca scop, între altele, apărarea drepturilor palestinienilor; Injaz Al-Arab – se ocupă de educație și pregătirea forței de muncă în lumea arabă; Sidreh – emanciparea femeilor arabe din Israel; Lakiya – idem; Baladna – promovarea drepturilor palestinienilor; numește înființarea statului Israel „nakba” (catastrofă); Asociația Arabă pentru Drepturile Omului; Comitetul Național al Șefilor Autorităților Locale Arabe din Israel – militează între altele ca Israelul să nu mai fie definit ca „stat evreu”.

Potrivit calculelor făcute de Jewish Press, Soros a finanțat, între 2001 și 2015, toate aceste organizații cu suma de aproape 10 milioane de dolari (9.591.801).