Editura Evenimentul si Capital

Despre cum am descoperit că încă din 1971 eram un „excelent publicist”. România lui Cristoiu

Autor: | | 8 Comentarii | 3134 Vizualizari

O doamnă nespus de binevoitoare cu persoana mea fizică mi-a adus la locul meu de la BAR, trase le xerox și chiar capsate cîteva pagini din volumul La Echinox în atelier. Corespondanță Marin Papahagi – Ion Pop. 1969-1981, apărut la Editura Muzeul Literaturii Române în 2015 sub îngrijirea Luciei Papahagi. Prefața e semnată de Ion Pop.

Sînt reproduse scrisorile schimbate între ei de Marian Papahagi și Ion Pop pe vremea legendarei reviste Echinox. Motivul înmînării celor cîtorva pagini: Se scrie în ele și despre mine. Împingînd amabilitatea dincolo de granițele politeței, doamna a subliniat cu roșu rîndurile în care scoate capul numele meu. Zicînd, Mulțumesc le voi citi mai tîrziu! pun paginile pe masă. Seara, cînd împachetez cărțile, caietele și cablurile pentru a le căra pînă acasă în cele două valize ( cînd apar pe Victoriei cu valizele, taximetriștii opresc pentru a se interesa dacă merg la Gară), le pitesc într-un caiet. Șovăi să le citesc. De ce nu m-am năpustit asupra lor chiar din clipa cînd mi-au fost date? Doamna mi le-a înmînat, zicînd că le-a tras la xerox și le-a capsat dintr-o carte aflată în depozitele BAR, deoarece se vorbește despre mine în ele. Cum se vorbește – nu mi-a zis. Și nu întîmplător precizez asta. Pentru că pot explica astfel șovăiala îndelungă de a le citi. Episodul la care fac vorbire scrisorile celor doi se referă la numirea mea ca adjunct la Echinox în 1971. De atunci, de la perioada șefiei mele la revistă, limitată la un an de zile, cît am fost asistent la Universitatea din Cluj, nu m-am mai întîlnit cu Marian Papahagi și cu Ion Pop. Între timp, Marian Papahagi a murit. Cu ceva timp în urmă mi s-a atras atenția că sînt înjurat în Jurnalul lui Mircea Zaciu. Mircea Zaciu a murit înainte de a i se fi tipărit Jurnalul. Am rămas înmărmurit. Pe Mircea Zaciu îl știu din ultimul an de facultate la Cluj. Am mai scris despre asta. Trăind într-o țară fără memorie, mă văd obligat să reamintesc pe scurt împrejurările: La vremea respectivă eram camilpetrescian. Camilpetrescian înrăit, de puteam să pun și de un club Camil Petrescu. Azi aș fi pus de un ONG și-aș fi tras ceva parale de la Uniunea Europeană, sub pretextul că autorul Patului lui Procust a pledat pentru admiterea României în UE fără s-o știe. Aflînd că la Filologie, anul V, profesorul Mircea Zaciu, deja legendar în Cluj, are un seminar special Camil Petrescu, deși student la Filosofie, m-am apucat să-l frecventez. Cei cîțiva studenți înscriși la acest Atelier, deși unii dintre ei scriitori, habar n-aveau de opera lui Camil Petrescu. Eu însă o citisem, o studiasem și, cum voiam să-mi dau licența cu subiectul Filosofia în opera lui Camil Petrescu, parcursesem și filosofia care-l inspirase pe marele nostru scriitor. De la Bergson pînă la Husserl. Se înțelege că bietul Mircea Zaciu avea, în toată sala, un singur interlocutor pentru dezbaterea despre Camil Petrescu: Subsemnatul. Prin Camil Petrescu m-am apropiat de Mircea Zaciu. După absolvire, în 1971, am rămas asistent la Filosofia din Cluj. Și, la îndemnul lui Mircea Zaciu, am editat în 1974, Rapid-Constantinopol- Bioram, jurnalul de călătorie la Istanbul al scriitorului. Seria Restituiri de la Dacia, care mi-a găzduit reeditarea, era coordonată de Mircea Zaciu. Cenzura îmi scosese, fără a mă avertiza, un capitol, cel despre Dansul din buric. Îmi amintesc că Mircea Zaciu a scris despre asta, furios, dar și nedumerit de justificarea că textul era porno. Față de fragmentele erotice din romanele sale, Dansul din buric din Jurnalul de călătorie era ca un poem scris de o maică stareță față de Decameronul. De notat că Rapid-Constantinopol- Bioram a apărut în 14.000 de exemplare (!!!) cu prefața semnată de mine, în 1974. Între timp, plecasem de la Universitate, la Viața studențească. Am păstrat legătura cu Mircea Zaciu. În serialul de răsunet Propuneri pentru o Istorie a literaturii române contemporane i-am citat, cred, un text strivit de șenilele criticii proletcultiste. Apoi am pierdut legătura. Am ajuns redactor șef adjunct și, apoi, redactor șef la SLAST. Nu l-am mai văzut pe Mircea Zaciu. Am aflat că emigrase în Germania. A murit la Cluj în anul 2000. Curios rămîne că, după 1989, deși conducător de publicații, lider de opinie, n-am mai avut prilejul de a mă întîlni cu Mircea Zaciu. Rîndurile despre mine din Jurnal erau nedrepte pînă la împuțiciune morală. Omul își nota pe furiș lucruri pe care nu cuteza să le spună fățiș. În cele scrise despre mine, el se referă la o anume cotitură făcută de SLAST la un moment dat, văzută de el ca o înregimentare de a mea în Armata dușmanului său, Eugen Barbu. N-am scris un rînd despre el. Nici de bine, nici de rău. Nu-mi amintesc ca sub conducerea mea vreo publicație să-l fi înjurat și, cu atît mai puțin, pentru că el era dizident. Nu țin minte să-mi fi scris sau să-mi fi telefonat, la vremea respectivă, pentru a mi se reproșa așa ceva. Nici după 1989, cînd libertatea de mișcare îngăduia orice discuție – nu țin minte să fi avut vreo discuție cu el despre moment. Și deodată, fără să bănui printrun semn exterior, descopăr că în Jurnal fostul meu profesor și fostul meu îndrumător mă înjura veninos. Afectat nu de cele scrise, ci de șiretlicul mizer de a da fuga la Jurnal pentru a-și ejacula otrăvurile sufletești, am pus deoparte foile făcute cadou de doamnă. Dacă era vorba de o neplăcere, nu vedeam de ce trebuie să mă precipit ca s-o trăiesc. 

Într-o dimineață, profitînd și de faptul că mă culcasem devreme și, în consecință, eram odihnit, mi-am zis că trebuie, totuși, să citesc foile. Am tras aer în piept, am oftat, ca orice om înaintea unei neplăceri inevitabile, și m-am apucat de citit. Sînt cîteva scrisori din multele trimise de Ion Pop, directorul revistei lui Marian Papahagi, aflat în străinătate, între 9 noiembrie 1971 și 24 noiembrie 1972. Ion Pop îl ține la curent pe Marian Papahagi cu ceea ce se mai întîmplă la Echinox și în Cluj. Lectura îmi oferă o surpriză plăcută. Nici vorbă de înjurături. Ba chiar, despre mine, Ion Pop scrie de bine. Citez: „În rest, înnoire redacțională. O să-ți mai scriu. L-am «uns» redactor șef pe Ion Cristoiu, un om foarte de treabă și excelent publicist (a lucrat la subredacția «Viața Studențească»)...”. (Scrisoare din 9 noiembrie 1971).                                                                                                       * „Am reorganizat redacția cooptînd condeie noi iar în locul lui Eugen (Uricaru – n.n.) pe Ion Cristoiu, proaspăt asistent la Socialism, om foarte sensibil și bun publicist (a lucrat la subredacția «Viața Studențească»)” (Scrisoare din 17 decembrie 1971). Pentru mine e o surpriză plăcută. Și iată de ce. N-am fost în relații bune cu Grupul de la Echinocțiu cît timp am fost student. Nici după aia n-am ajuns să mă tutuiesc cu Ion Pop. În 1971, am avut de ales între două posturi după absolvire, amîndouă repartizate mie. La Viața studențească în calitate de redactor și la Universitatea din Cluj, în calitate de asistent la Filosofie. Am optat pentru a doua. Nu în urma unei cumpăniri lucide, ci în urma unei porniri de moment sentimentale, tipic felului meu de a fi. 1971 a fost anul Tezelor din Iulie. Tezele din iulie 1971 conțineau numeroase formulări tipice realismului socialist de tristă amintire, între care se detașa celebra aserțiune despre Rolul educativ al literaturii. Șocați de sintagmele folosite, scriitori și artiștii, inclusiv cei cu funcții în partid și în stat, s-au alarmat, neliniștiți de o întoarcere la anii stalinismului în creația literar-artistică. Firește, Tezele din iulie 1971 au însemnat stoparea Procesului de liberalizare. Datele de istorie ne arată însă că ele n-au fost o întoarcere la realismul socialist. Nu știu dacă asta s-a datorat lui Nicolae Ceaușescu, care va fi urmărit o comedie față de Moscova. Sigur e că și dacă Nicolae Ceaușescu ar fi vrut, întoarcerea la anii '50 era imposibilă. Cultura românească făcuse un salt uriaș pentru a se rupe de proletcultism. Dintre toate revistele studențești, Echinox era cea mai lovită de Tezele din iulie 1971. În orice moment, revista dependentă de Consiliul UASC pe Universitate, putea fi acuzată de ruptura de viață, de izolare în turnul de fildeș. Preocupărilor literare revista le adăuga preocupări filosofice care excludeau marxismul. Ion Pop, un mare conducător de revistă, a intuit pericolul și a socotit, în chip corect, că pentru a salva partea de literatură, Echinox trebuie să acorde atenție și publicisticii. Publicistica de calitate cu care, între noi fie vorba, ar fi făcut din Echinox și o publicație de interes comercial, dat fiind că publicul nu se înghesuia să cumpere o revistă care tipărea pe ultima pagină traduceri (neautorizate) din Heidegger. Întors la Cluj din vacanță și aflat la debutul vieții mele ca asistent, m-am întîlnit pe stradă cu Ion Pop și Eugen Uricaru. Eugen Uricaru, impetuos cum îl știam, cred că m-a îmbrățișat și mi-a declarat solemn că m-au desemnat redactor șef adjunct. Nu țin minte prea multe lucruri din activitatea mea de redactor șef adjunct la Echinox. Scrisorile lui Ion Pop îmi dezvăluie că reușisem să înviorez publicistic o revistă pînă atunci strict culturală. Din nenorocire, așa cum arată scrisoarea din 24 iulie 1972, în vara lui 1972 am plecat de la Universitate și din Cluj. Scrisorile confirmă însă un lucru. La 23 de ani, treceam drept un bun publicist. Nu e de ici de colo, dacă mă gîndesc că a fi bun publicist înainte de 1989 însemna a fi de zece ori mai bun publicist decît azi. Ca să te afirmi publicistic pe bune trebuia să găsești subiecte interesante și abordări originale, care să treacă de cenzură. Una e să scrii interesant despre Canalul Dunăre-Marea Neagră și alta e să scrii despre un viol în grup soldat cu moartea victimei. ​Iată de ce scrisorile m-au încîntat. Și nu numai, pentru c-am descoperit în Ion Pop și Marian Papahagi doi adversari corecți.

Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate