Editura Evenimentul si Capital

O nouă descoperire marchează ISTORIA RELIGIEI. A fost găsit locul de NAŞTERE al...

Autor: | | 2 Comentarii | 2605 Vizualizari

Arheologii din America şi Israel cred că au găsit locul de naştere al apostolului Petru, dar şi al altor doi apostoli despre care se spune că l-au însoţit pe Iisus.

Mordehai Aviam de la Kinneret College, un institut universitar situat pe malul lacului Tiberiada, crede că cele două campanii de săpături pe care le-a realizat împreună cu colegii americani au dus la descoperirea localității romane antice Julias, care, potrivit Evangheliilor, este locul de naştere al lui Petru, al fratelui său, Andrei, și Filip, trei dintre cei 12 apostoli.

„Am scos la iveală fragmente ceramice, monede, precum și urmele unei băi publice, ceea ce demonstrează că nu este vorba de un sătuc, ci de localitate care ar putea fi Julias”, spune arheologul.

ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

„Dovezile găsite ne fac să credem că acest sit ar putea fi situat pe amplasamentul așezării Betsaida”, a adăugat acesta.

Arheologul a adăugat că „situl nu va fi deschis deocamdată publicului”, informează Agerpres.

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Tema zilei
08:10 IMAGINILE unui DESTIN NEMERITAT! Cum arăta BAGAJUL cu care Regele Mihai a plecat din România - Foto 07:52 Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai ajunge miercuri în România 11:58 SCANDAL la PRIVEGHIUL Regelui Mihai! Două TELEVIZIUNI naționale se CEARTĂ lângă SICRIUL monarhului 08:08 Traian Băsescu LOVEȘTE fără MILĂ Casa Regală. Declarația care a UIMIT pe toată lumea 15:41 Nepoata NECUNOSCUTĂ a Regelui Mihai. O poveste cu PRINȚESE 20:32 RISC URIAȘ pentru Principesa Margareta. Ar putea PIERDE TOTUL într-o singură zi. Următoarea săptămână este CRUCIALĂ 14:03 Repetiții pentru FUNERALIILE REGALE. Traficul rutier a fost DEVIAT. ANUNȚ de ultimă oră al POLIȚIȘTILOR! Care sunt STRĂZILE BLOCATE 13:37 PRIMUL reprezentant al unei CASE REGALE europene își anunță PARTICIPAREA la funeraliile Regelui Mihai 19:35 PSD a anunțat că IESE în STRADĂ. Unde vor fi prezenți 12:01 Toți l-am CÂNTAT, dar NU-I ȘTIM POVESTEA. Cântecul COMPUS SPECIAL pentru REGELE-COPIL. EXCLUSIV EvZ 10:22 BREAKING NEWS! Programul OFICIAL al funeraliilor Regelui Mihai I al României 09:05 Impresiile infirmierei care l-a îngrijit pe Regele Mihai: „Era adorabil...” 18:28 REGELE MIHAI a fost ULTIMUL MOȘTENITOR AL BIZANȚULUI, EPISCOP și membru pe viață al SINODULUI BOR 18:27 VIITORUL statut al CASEI REGALE a fost explicat PE ÎNŢELESUL TUTUROR de un avocat cunoscut 18:23 Înmormântarea Regelui după apusul soarelui este perfect ortodoxă 17:26 Principesa Margareta, ATACATĂ EXTREM de un politician: „Cucoană, opreşte-te” Sursa criticilor? BANII 15:52 SERBĂRILE ȘCOLARE de Crăciun, în PERICOL. Motivul INCREDIBIL pentru care s-ar putea ANULA - Exclusiv EVZ 13:25 A fost Regele Mihai șantajat de ruși? România lui Cristoiu 12:06 DECIZIA Casei Regale ESTE CLARĂ. Nu există ALTĂ VARIANTĂ 19:32 ANUNȚ de la Principele Nicolae. Cum va participa la înmormântarea bunicului său, Regele Mihai. Încă așteaptă...

Articole salvate