Roman, deputatul copy-paste

Roman, deputatul copy-paste

Pedelistul Gheorghe Roman a citit în plenul Camerei Deputaţilor o declaraţie politică, ce conţine paragrafe întregi copiate dintr-un referat şcolar, un interviu şi o hotărâre de guvern.

Deputatul PDL de Sibiu, Gheorghe Roman, a citit, în plenul Camerei, o declaraţie politică de 308 cuvinte, în redactarea căreia „s-a inspirat” aproape în totalitate din materiale pe aceeaşi temă postate pe internet.

Declaraţia respectivă se referă la programul guvernamental „Renaşterea satului românesc”, care prevede amenajarea în fiecare sat a câte zece locuinţe destinate specialiştilor (profesori, medici) care se mută la ţară. 

S-a inspirat dintr-un referat şcolar

„Arta populară a României îşi are rădăcinile în trecutul îndepărtat şi tumultuos al regiunii, fiind situată la intersecţia marilor civilizaţii istorice, greacă, romană, bizantină, orientală şi occidentală”, sunt primele cuvinte citite de Gheorghe Roman, pe 9 martie, în plenul Camerei Deputaţilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Exact aceleaşi cuvinte se regăsesc, dar fără diacritice, pe siteul referat.ro. Este vorba despre referatul cu titlul „Satul românesc - trecut, prezent şi viitor”, postat de liceeanul Andrei Daniel, pe 10 noiembrie 2007. Referatul respectiv poate fi descărcat integral, şi cu diacritice, contra sumei de trei euro plus TVA.

În cea de-a doua frază a de claraţiei politice, deputatul Roman laudă originalitatea folclorului românesc: „Folclorul românesc este cel mai bine conservat din lume, iar manifestările sale sunt evidente în întreaga ţară: Mărginimea Sibiului (icoane pictate pe sticlă, costume populare artistice, obiecte de uz casnic)...”. Aceeaşi exprimare poate fi găsită într-o analiză publicată în iunie 2008 pe site-ul Ministerului Dezvoltării.    

Asemănări cu un interviu

Paleta surselor de inspiraţie la care a recurs deputatul Gheorghe Roman cuprinde şi ediţiile on-line ale mai multor publicaţii. Astfel, cel de-al treilea paragraf al declaraţiei politice coincide cu textul introductiv al unui interviu publicat în 2009 de „Formula As”.

Este vorba despre interviul luat de jurnalistul Ion Longin Popescu preşedintelui Asociaţiei Internaţionale „Operation Villages Roumains”, Francisc Giurgiu: „Între marile neîmpliniri ale clasei politice româneşti din ultimii 20 de ani se numără şi lipsa de interes pentru dezvoltarea durabilă şi unitară a satului”, e propoziţia cu care îşi începe şi Longin Popescu interviul şi care se regăseşte şi în declaraţia scrisă de deputatul Gheorghe Roman.

„E regretabil că nu a citat sursa, cum era elegant şi frumos. Faptul că a preluat un text publicat la noi dovedeşte că tânărul politician, educat după Revoluţie, are impresia că trăieşte singur într-o junglă, unde numai el are acces la informaţie şi alţii nu pot să-l verifice. În secolul XXI, informaţia circulă repede”, ne-a declarat Longin Popescu.

În încheierea discursului, de putatul Roman trage concluziile folosind ca inspiraţie textul Hotărârii de Guvern nr. 151 din 2010.     

„E, totuşi, o coincidenţă”

În replică, Gheorghe Roman susţine că nu a recurs la nicio sursă de inspiraţie. „De mine e scrisă declaraţia, eu am făcut-o. Nu mă uit la referatele de clasa a XII-a. Nu caut din astea pe internet. E interesant, mă gândesc că e totuşi o coincidenţă. Chiar să caut formulări pe internet acum? Nu sunt la un examen”, explică deputatul Roman.  

SEPTEMBRIE 2009

„Testul” Săftoiu

În septembrie 2009, Adriana Săftoiu, deputat PNL, a citit în plenul Camerei o declaraţie politică atipică, cu scopul de a testa reacţiile colegilor parlamentari. Declaraţia lui Săftoiu nu era altceva decât un colaj de citate ale unor diverse personalităţi americane.

Deputaţii prezenţi au ascultat înşiruirea de citate, fără vreo legătură între ele sau cu viaţa politică românească, iar la sfârşit au aplaudat. „Am vrut să demonstrez inutilitatea susţinerii de declaraţii politice în parlament (...) care nu au nicio finalitate”, a declarat Săftoiu.

DOVEZI:

Declarația politică citită de Gheorghe Roman Referatul școlar Analiza de pe siteul Ministerului Dezvoltării Interviul din Formula As Hotarârea de Guvern 151/ 2010