Deputatul Oana Florea despre ÎNTÂLNIREA RATATĂ cu ministrul Justiției și Procurorul General: „Bănuiesc că au avut un program încărcat (...)„

Deputatul Oana Florea despre ÎNTÂLNIREA RATATĂ cu ministrul Justiției și Procurorul General: „Bănuiesc că au avut un program încărcat (...)„

Întâlnirea dintre ministrul Justiției, procurorul general și membrii Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 nu a avut loc până în prezent, președintele comisiei, deputatul Oana Florea, precizând că nu a primit niciun răspuns.

 "Bănuiesc că domnul ministru și domnul procuror general au avut un program încărcat. Eu am așteptat un răspuns, acest răspuns nu a mai venit. Înțeleg că nu au mai avut disponibilitate, nu știu ce s-a întâmplat. După cum știți, declarațiile mele au fost publice, eu am spus că sunt disponibilă, știind că se apropie termenul final al comisiei, eram dispusă să am o discuție ca să înțeleg măcar ce s-a întâmplat. Neputând să am acces la informații, sigur, am lăsat acest punct nesoluționat", a declarat miercuri Oana Florea, potrivit agerpres.ro

Membrii Comisiei parlamentare de anchetă privind prezidențialele din 2009 ar fi trebuit să aibă, săptămâna trecută, o întâlnire cu procurorul general Augustin Lazăr și cu ministrul Justiției, Tudorel Toader.

De altfel, MJ preciza lunea trecută că ministrul Tudorel Toader și procurorul general Augustin Lazar au stabilit ca, în perioada următoare, să aibă loc o întâlnire cu parlamentarii din Comisia specială de anchetă a prezidențialelor din 2009. Întâlnirea a fost programată după ce Parchetul General a refuzat să trimită comisiei parlamentare o copie a dosarului privind organizarea alegerilor din 2009, pe motiv că "activitatea unei comisii de anchetă nu are nicio legătură cu o anchetă judiciară, obiectul acestora fiind diferit", astfel încât cele două anchete nu pot interfera.

Ne puteți urmări și pe Google News