Editura Evenimentul si Capital

Deputat: Să redeschidem casele de TOLERANŢĂ regulamentar şi să tratăm prostituţia ca în toate ţările civilizate

Autor: | | 3 Comentarii | 1141 Vizualizari

Pare a fi un mesaj de campanie electorală, dar deputatul Matteo Salvini relansează pe Twitter discuţia despre bordeluri. Subiect extrem de sensibil dar la mare căutare deoarece internauţii s-au aprins destul de repede.

''Vom redeschide casele de toleranţă, o vom face regulamentar si vom taxa prostituţia ca în toate ţările civilizate. O spun cu toată convingerea şi seriozitatea'', scrie Salvini, deputat al Lega Nord. Partid care în 2015 pus în faţa propunerii legislative care cerea legalizarea cannabisului, a reacţionat: ''Marijuana face rău, prostituţia, nu''. De aici şi încercarea de punere în practică a unei fraze aparent spuse în glumă.

În Italia, casele de toleranţă au fost închise în 1958, an în care a fost lansată celebra ''lege Merlin'' care abolea reglementarea prostituţiei, introducând infracţiunea de exploatare a femeii şi redarea demintăţii acesteia. Ideea nu e nouă, iar tot mai multe partide în acest an electoral tind să fie de acord cu propunerea deputatului Salvini.

Internauţii au reacţionat imediat, unii citicându-l, alţii ironizând ideea:

- Nu fiți ipocriți! Niciun guvern nu a ajutat niciodată aceste fete exploatate, ar dori să le scoată de pe stradă pentru a le face să lucreze acasă și apoi să crească PIB-ul exploatându-le. Dar ce țară este asta care îşi bazează resursele pe prostituție?

- Germania, Franța, Olanda, Spania și alte țări au legalizat prostituţia și o fac pentru binele lor.

- Barbarismul unei persoane care-i admiră Trump și Berlusconi, trebuie să fie izolat de urgenţă.

- Italia este o grămadă de moloz și sărăcie. Matteo Salvini vorbește despre prostituție ??? ?? Dar să ne gândim la lucruri serioase, reale și concrete, cum ar fi munca, sărăcia și imigrația. Problemele minore mai târziu, există alte urgențe.

- Foarte bun programul! Dar, pentru a combate prostituția, trebuie să ne opunem și pornografiei care, în mod subtil (de exemplu, prin programe de publicitate sau de televiziune), intră în casele noastre.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
10:28 Ludovic Orban, AUDIAT la Parchetul General. A fost chemat pentru a se constitui parte vătămată în dosarul în care a fost achitat 23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 11:42 PSD lovește din Bruxelles: Orban a insinuat că SUA sunt complice la o înaltă trădare 11:23 Gorghiu: Orban nu a consultat PNL în cazul Dăncilă 09:29 SCENARIUL PSD-ALDE pentru ZIUA Z. Ce se ÎNTÂMPLĂ în cazul SUSPENDĂRII lui Dăncilă? Tăriceanu: „Am CĂDEA într-o CAPCANĂ!” 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate