Departamentul de Stat al SUA critică România din cauza închisorilor: Nu am reuşit să atingem standardele UE

Departamentul de Stat al SUA critică România din cauza închisorilor: Nu am reuşit să atingem standardele UE

Potrivit Raportului de ţară privind Drepturilor Omului, publicat de Departamentul de Stat al SUA, închisorile din România nu au reuşit nici în 2017 să ajungă la standardele impuse de Consiliul Europei, alocând mai puţin de 4 metri pătraţi de spaţiu pentru fiecare deţinut.

În luna iulie, aproximativ 24.813 de persoane erau închise în închisori care aveau o capacitate de doar 18.127 de deţinuţi. Potrivit raportului, presa a relatat că gardienii aveau un comportament violent faţă de prizionieri, iar uneori deţinuţii îşi agresau colegii.

În septembrie, 128 de plângeri au fost depuse împreună cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în care personalul închisorilor ea acuzat pentru abuzuri şi încălcarea drepturilor deţinuţilor. Prizonierii pot, de asemenea, să completeze plângeri cu ajutorul procurorilor.

Raportul adaugă că un număr mare de prizioneri nu au primit suficientă atenţie medicală, iar calitatea mâncării servite era slabă. În unele închisori încă nu există încălzire sau aer condiţionat, majoritatea fiind foarte aglomerate.

Ne puteți urmări și pe Google News

În aprilie, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a publicat un document pilot privind condiţiile din închisori şi centrele de detenţie. Potrivit documentului, Curtea observase peste 500 de cazuri de aglomeraţie şi condiţii nepotrivite în închisori. Aceştia au descoperit că situaţia prizonierilor face parte dintr-o problemă generală care îşi are originea în structura sistemului.

Din punct de vedere administrativ, autorităţile independente nu investighează mereu acuzaţiile privind condiţiile inumane. Observatorii au notat că au existat mai multe situaţii, precum moartea unei rude a unui deţinut, care nu au fost tratate în mod corespunzător. În luna martie, un prizonier din închisoarea Rahova s-a sinucis după ce nu i s-a permis să participe la înmormântarea propriului frate, deoarece nu a putut prezenta o copie a certificatului de deces al acestuia.

Cu toate acestea, raportul susţine că au existat şi îmbunătăţiri. Pe 21 iulie, a fost aprobattă o lege prin care sentinţa prizonierilor care se află în condiţii nepotrivite este redusă. Condţiile nepotrivite sunt cele care nu reuşesc să atingă standardele impus de Consiliul Europei.