EXPLOZIV! Delta Dunării, în PERICOL! Anunț SUMBRU făcut de GUVERNATOR

EXPLOZIV! Delta Dunării, în PERICOL! Anunț SUMBRU făcut de GUVERNATOR

Guvernatorul Deltei Dunării trage un semnal de alarmă în privința viitorului acestui loc unic în lume.

Mălin Mușatescu a declarat că există posibilitatea ca, din cauza mai multor factori, Delta Dunării să fie pustiită de varietatea de pești care, cândva, se afla în apele acestui loc minunat.

“Din păcate, azi peștele nu mai este ce a fost odată. Evident nimic nu mai este ce a fost, dar peștele se resimte azi datorită unor factori care au intervenit în ecosistemul Deltei. Unii factori sunt de natură umană, alții sunt chiar lucrarea naturii în sine. Putem să mergem pe ideea asta și să facem un top al problemelorcare au afectat peștele. Toată lumea o să sară și o să spună braconajul. Ei bine, eu cred după câteva luni petrecute în Deltă, pot să vă spun că și eu la început , înainte să vin, credeam lucrul acesta. Acum am o altă percepție asupra problemelor care apasă asupra fondurilor piscicole.

Cred că prima mare problemă a fost agricultura, începută de Ceaușescu. Pentru că a scos din suprafață umedă a Deltei vaste teritorii și evident că în momentul în care se reduce suprafața luciului de apă apar și problemele. În plus, de 27 de ani au fost folosite substanțe chimice care în timp își arată modul în care au interacționat cu toate elementele ecosistemului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Chiar acum o săptămâna am găsit, chiar dacă este interzis la ora asta să foloseștisubstanțe chimice în agricultură, am găsit un agricultor care folosea un pesticid. Evident pesticidele toate sunt interzise. Numai că pesticidul acesta mi-a atras atenția. Era un pesticid care atrăgea, avea clar pe eticheta pusă atenționarea: este periculos pentru pește. Deci el folosea dintr-o gamă de pesticide, un pesticid în Delta Dunării care era toxic în primul rând pentru pește.

Suprafața de luciu de apă, locuri unde înainte era susținut efortul piscicol. nu mai există. Și atunci tot pescuitul s a mutat pe zona naturală cum îi zicem noi. Adică în ghioluri, în canale, pe Dunăre și atunci este normal să avem probleme cu stocurile de pește pentru că nu mai e atâta apă cât era înainte și mai vine în completare o altă problemă: colmatarea. Este un efect natural. Da de aia ziceam natură și om. Asta e natural, dar pe jumatate natural pentru că multe dintre colmatările de azi se datorează faptului că omul a făcut canale fără să țină cont de nimic. A stricat cursul apei în Deltă, fie prin barare fie prin scoaterea buclelor, de pildă pe Sfantul Gheorghe.

Sunt multe exploatări, probabil că și defrișările masive din zonele montane care au adus nămolul direct în râuri și de acolo de pe versanților munților în Dunăre.

Avem apă limpede din ce în ce mai puțin. Este apă eutrofizată din cauza agriculturii. Nu numai substanțele chimice care omoară peștii, este vorba de o dezvoltare agresivă a algelor din cauza îngrășămintelor din agricultură. E drept, nu vin numai de aici din Deltă. Vin din România, din toată Europa”, a declarat guvernatorul Deltei Dunării pentru Digi24.