Delia a fost împușcată cu bile în timpul unui spectacol
- Irene Ştef ănescu
- 17 august 2014, 11:33
Incident mai puţin obişnuit sâmbătă seară, la un concert pe care Delia Matache l-a susţinut la Zilele Oraşului Flămânzi. Artista a fost capul de afiş al zilei, a intrat pe scenă în jurul orei 22:00 pentru ca ulterior să o părăsească intempestiv, plină de nervi.
La un moment dat cântăreaţa s-a dus la marginea scenei, s-a apropiat de public şi a cerut un pistol, care părea să fie de jucărie, de la un tânăr din primele rânduri. A mai cântat câteva zeci de secunde, timp în care s-a dus cu presupusa armă la unul dintre colegi, întrebându-l din semne dacă ştie cum funcţionează şi până la finalul piesei nu i-a mai dat drumul din mâini. Apoi, la sfârşitul piesei, s-a apropiat din nou de public.
„Funcţionează pe bile, da? Este foarte urât ce aţi făcut, să nu mai faceţi niciodată aşa ceva, chestia asta rămâne la mine”, a spus Delia Matache.
Fosta componentă a trupei N&D a părăsit imediat scena. Ea a dat de înţeles că pe parcursul spectacolului a fost împuşcată de mai multe ori cu bile, lucru pe care l-au acuzat şi alţi spectatori din primele rânduri, care nu ştiau ce se întâmplă. Din câte se pare, arma, de jucărie totuşi, ar fi fost cumpărată de la comercianţii romi prezenţi la festival, potrivit botosaneanul.ro.
Show-ul a durat ceva mai puţin de o oră şi pe parcursul acestuia Delia Matache a stat minute bune cu telefonul în mâini, ba filmând, ba făcându-şi poze, ba uitându-se să vadă cine o mai sună, asta în timp ce unul dintre chitarişti cânta cu ţigara în gură. Artista a interpretat atât piese din propriul repertoriu, cât şi hituri internaţionale, nelipsind nici celebrul „Vino la mine” de pe vremea N&D.
La final ea a intrat într-un cort, unde s-au îngrămădit totuşi să ia autografe şi să facă poze zeci de tineri, fiind necesară intervenţia jandarmilor. Ulterior, Delia a plecat spre Botoşani deoarece avea programat un concert într-un club.
Toate acestea s-au întâmplat în ciuda eforturilor aproape disperate ale oamenilor de la serviciul orăşenesc de pază şi ordine, care pe timpul derulări spectacoului s-au luptat cu copiii din primele rânduri, fiind nevoiţi de mai multe ori să îi împingă deoarece se apropiau prea tare de artistă.