Decretele anti-IMIGRAȚIE: 57% dintre americani îl SPRIJINĂ pe Trump

Decretele anti-IMIGRAȚIE: 57% dintre americani îl SPRIJINĂ pe Trump

În ciuda gălăgiei manifestațiilor, după decretele anti-imigrație ale lui Donald Trump, marea majoritate a populației americane este de acord cu aceste măsuri.

De când președintele Donald Trump a semnat decretele prin care suspendă pe o perioadă de 90 de zile intrarea pe teritoriul Statelor Unite a cetățenilor din șapte state considerate cu „risc terorist” – Iran, Irak, Siria, Libia, Sudan, Yemen, Somalia – stânga americană a explodat. Manifestațiile se țin lanț. Televiziunile și presa scrisă revarsă asupra lui Trump torente de acuzații.

În ciuda acestor aparențe, situația este însă total diferită: majoritatea americanilor sunt de acord și sprijină decretele anti-imigrație.

Potrivit unui recent sondaj realizat de Rasmussen Reports, 57% dintre americani sunt favorabili măsurilor de limitare a imigrației luate de noua administrație. În schimb, doar 33% din populație este împotriva decretelor, iar 10% nu și-au format o părere.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe de altă parte, 56% dintre americani consideră că respectivele decrete măresc capacitatea guvernului de a-i descoperi pe teroriști.

Cercetarea sociologică a fost realizată de Rasmussen în zilele de 25 și 26 ianuarie, pe un eșantion de 1000 de persoane.

O anchetă similară fusese realizată la începutul lui ianuarie de către Universitatea Quinnipiac. Întrebarea formulată atunci a fost dacă sunt de acord cu interdicția temporară a intrării în țară a imigranților proveniți din regiunile unde acționează grupări teroriste. Atunci, 48% din populație s-a declarat de acord, iar 42%, împotrivă.