DECLARAŢIA Ralucăi Turcan despre intrarea lui Cioloş în PNL

DECLARAŢIA Ralucăi Turcan despre intrarea lui Cioloş în PNL

Întrebată dacă fostul Dacian Cioloş doreşte să intre în PNL şi dacă au fost discuţii în acest sens, Raluca Turcan a declarat că fostul premier evaluează dacă va face sau nu acest pas.

“Mi-aş dori de fiecare dată când avem ocazia de a vorbi de Partidul Naţional Liberal să vorbim doar de Partidul Naţional Liberal pentru că noi l-am susţinut pe domnul Cioloş pentru funcţia de prim-ministru şi domnia sa evaluează în momentul de faţă dacă să intre sau să nu intre în Partidul Naţional Liberal şi oarecum mi-ar părea rău ca întregul proiect al Partidului Naţional Liberal să fie subsumat doar apartenenţei unei singure persoane la familia liberală. Noi am deschis porţile cât mai multor persoane profesioniste din afara PNL şi din afara politicii în momentul de faţă, ne-am dori evident să fie şi domnul Cioloş membru al Partidului Naţional, însă opţiunea este doar la domnia sa. Pe de altă parte, aş vrea să se înţeleagă lucrurile foarte clar, adversarul PNL este PSD şi împotriva PSD trebuie strânse toate resursele astfel încât să sancţionăm derapajul şi să oferim soluţii alternative”, a precizat preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, citat de News.ro.

Raluca Turcan şi secretarul general al partidului, Cristian Buşoi, au fost prezenţi, astăzi, la şedinţa Biroului Politic Judeţean al PNL Constanţa în cadrul căreia a fost validat calendarul pentru perioada de alegeri interne.

Citiţi mai multe AICI şi AICI

Ne puteți urmări și pe Google News