Editura Evenimentul si Capital

DECLARAŢIA lui Traian Băsescu despre buget: "Este photoshopat"

Traian Băsescu
Autor: | | 0 Comentarii | 1324 Vizualizari

Senatorul PMP, Traian Băsescu, a vorbit marţi la Senat despre bugetul pe anul 2017 şi despre creşterea economică prognozată.

"În momentul de faţă nu poţi să conteşti bugetul. Trebuie să îi dai drumul. Suntem în mijlocul lunii februarie. Sunt de pus în aplicare legi care vizează creşterea salariului minim, creşteri la pensii, (...) dar trebuie multă atenţie la rectificări. Dar acum e prea târziu", a afirmat Băsescu, marţi, la Senat.

El a opinat că "nu există o motivaţie" pentru ca bugetul să fie trimis înapoi în Parlament.

"Nu există o motivaţie să trimiţi bugetul înapoi. Dacă bugetul ar fi fost cu minus 3,5 trimis de Guvern, preşedintele putea spune: 'Mă oameni buni, eu vreau să ne menţinem în criteriile de la Maastricht ca să intrăm în zona euro şi din acest motiv vă trimit bugetul înapoi să ajustaţi deficitul'. Dar, în momentul de faţă, bugetul este 'photoshopat', arată bine, pe cifre care să bazează pe mult optimism din punct de vedere al încasărilor de la bugetul de stat, dar şi pe o creştere economică dată oficial de instituţie - creştere de 5,2%. Eu mi-aş dori să se ajungă la 4,4% creştere economică, dar Guvernul lucrează cu cifrele instituţiilor naţionale şi avem Comisia Naţională de Prognoză care a dat creştere 5,2%. Trebuie să recunoaştem totuşi că în anii din urmă datele instituţiilor naţionale de prognoză au avut o acurateţe mai mare decât ale Uniunii Europene, adică au prognozat mai bine creşterea", a adăugat Băsescu.

Întrebat dacă România are şanse să ajungă la o creştere economică de 5,2%, Băsescu a răspuns: "Nu. Este exclus să avem. De data asta nu se va întâmpla, dar aici este disputa între datele naţionale şi datele UE. Ori este clar că în ultimii ani am avut creştere economică mai mare decât cea prognozată de UE. Aici nu există dubii".

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate