DECIZIE RADICALĂ a lui Cristian Popescu Piedone, după tragedia de la Colectiv: MĂ RETRAG

DECIZIE RADICALĂ a lui Cristian Popescu Piedone, după tragedia de la Colectiv: MĂ RETRAG

Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, anunţă într-o postare de Facebook că îşi încheie cariera politică, urmând să fie "doar omul Piedone". Fostul primar a demisionat după tragedia de proporţii de la clubul Colectiv, unde au murit până 60 de persoane. Piedone a fost arestat preventiv, însă magistraţii au decis că nu se face vinovat pentru avizul pe care l-a primit clubul.

”E foarte greu sa incep acest mesaj…E foarte greu sa imi gasesc cuvintele sa exprim ce simt, ce traiesc, ce doare cel mai tare, ce regret cel mai mult! Sa spun “condoleante” pentru cei care mor pe dinauntru pentru ca le-au murit oameni dragi in Colectiv mi se pare ca e prea, mult prea putin. Sa va descriu ce se simte cu catusele la maini (mainile acelea care semnau “ca primarul”, ca sa ma folosesc de ironia unora) e imposibil! Sa caut cuvinte care sa ma scuze, sa ma explice, sa ma scoata nevinovat, mi se pare ca nu e rolul meu! Sunt altii mai indreptatiti sa stabileasca adevarul, pe baza legii si a dovezilor.

Eu nu pot decat sa incerc sa inteleg ce mi se intampla si mai ales de ce! Stiu ca bunul Dumnezeu nu ne da pedepse, ci lectii din care sa invatam. Totul se intampla cu un scop, iar eu am sa fac tot ce pot eu, ca om, sa aflu ce am de invatat din asta. Am sa fac asta alaturi de familia mea si de oamenii care mi-au ramas aproape in toate aceste momente. Ii multumesc bunului Dumnezeu ca i-a trimis in viata mea si le sunt lor recunoscator cu tot sufletul.

Aici se incheie cariera mea politica. Ma retrag! Dar ma rog insa sa vina in fotoliul de primar cineva care sa continue ce nu am apucat eu sa termin. Am sa fiu insa deschis sa dau un sfat oricui mi-l va cere. Pentru ca am totusi 23 de ani in spate in administratia publica si cred ca pot sa ajut punand la dispozitie ce am invatat in acesti ani. Orice sfat va fi dat insa de pe o banca din Parcul Lumea Copiilor, unde am sa il plimb pe David, nepotul meu drag. El e cel care imi aminteste, chiar si in momentele astea cumplite pentru mine, ca exista minuni pe pamant.

Ne puteți urmări și pe Google News

Eu nu am sa mai fiu nici primarul Piedone, nici politicianul Piedone. Am sa fiu omul Cristian Popescu. Si sper sa ma ajute Dumnezeu sa fiu cea mai buna versiune a acelui om.

Le multumesc din suflet celor care m-au votat la alegeri, celor care au avut incredere in mine, colegilor care au muncit alaturi de mine si tuturor celor care, intr-un fel sau altul, m-au ajutat sa imi pun in aplicare proiectele.

Va multumesc si voua ca ati avut rabdare sa cititi acest mesaj si va doresc multa, multa liniste!”, a scris fostul primar la contul personal de Facebook.