Editura Evenimentul si Capital

DECIZIE INCREDIBILĂ înaintea Mondialului. Selecționerul unei foste campioane a fost DEMIS!

Julen Lopetegui
Autor: | | 0 Comentarii | 900 Vizualizari

Julen Lopetegui a fost dat afară, astăzi, de la naționala Spaniei, după ce antrenorul a semnat un contract cu Real Madrid.

Oficialii echipei Real Madrid au anunțat, marți seara, că au ajuns la un acord cu Julen Lopetegui, iar selecționerul Spaniei îi va lua locul lui Zinedine Zidane. Conducătorii Federației de Fotbal a Spaniei au luat foc când au auzit, iar astăzi au anunțat că Lopeteguie a fost dat afară de la prima reprezentativă, chiar cu o zi înaintea debutului Campionatului Mondial. Spania a câștigat Campionatul Mondial în 2010, iar la această ediție va debuta, vineri, contra Portugaliei, de la ora 21.00.

„Îi mulțumim lui Julen pentru tot. Este responsabil de prezența noastră în Rusia, dar ne vedem obligați să-l demitem. Trebuie să dăm un mesaj clar pentru toți cei care lucrează la Federație. Este foarte important să câștigăm, dar sunt lucruri mai importante, precum modul de lucru. Lopetegui este un antrenor de top, dar ne vedem obligați să luăm această decizie. Federația nu putea face altceva. Nu am ales noi ceea ce se întâmplă acum. Selecționerul nu poate face astfel de lucruri. Nu știm cine va veni, dar trebuie să mișcăm lucrurile cât mai puțin posibil. Vom comunica atunci când vom ști ceva”, au anunțat oficialii într-un comunicat.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fotbal extern

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
15:49 Protest al USR în fața biroului lui Dragnea. Ce i-au transmis liderului PSD 14:35 Orban, apel la PSD înainte de CEx. „Trebuie să aleagă între a fi FIDELI României și a fi SLUGI” 10:22 MIRCEA BADEA și CONDAMNAREA lui DRAGNEA. Reacție UIMITOARE din partea prezentatorului cu privire la șeful PSD 09:52 Pentru salvarea PSD și a guvernării, Liviu Dragnea trebuie să facă pasul înapoi! Gândul lui Ion Cristoiu 09:47 Cum putea SCĂPA DRAGNEA de CONDAMNARE. DEZVĂLUIRI de ULTIMĂ ORĂ din partea avocatului BOMBONICĂI PRODANA 09:30 Primarul PSD din Cavnic ȘTERGE PE JOS cu Dragnea: Să își dea DEMISIA din toate funcțiile deținute! 09:21 Firea a DEZVĂLUIT ce decizii va lua PSD după noua CONDAMNARE a lui DRAGNEA 09:16 ATAC ACID din interiorul PSD: Dragnea să își dea DEMISIA de la șefia Camerei Deputaților! 09:02 Cu ce argumente îl APĂRĂ Fifor pe DRAGNEA 08:57 REACȚIA lui MIHAI FIFOR la CONDAMNAREA liderului PSD. Ministrul Apărării susține că GUVERNUL îl preferă pe DRAGNEA la CONDUCERE 08:26 Sorina Matei, despre DRAGNEA și MODIFICAREA LEGILOR: „N-AI CUM CU ĂȘTIA!” 08:21 Încă o LOVITURĂ primită de Dragnea din partea ÎCCJ. Situația a fost CLARIFICATĂ de AVOCAT. Anunțul făcut după SENTINȚĂ 08:07 REACȚIE INTERNAȚIONALĂ la CONDAMNAREA lui DRAGNEA. Ce se VEHICULEAZĂ despre liderul PSD 07:14 Ce se întâmplă în PSD după CONDAMNAREA lui DRAGNEA? PRIMA REACȚIE venită din VÂRFUL PARTIDULUI 22:16 Liderii PSD FAC SCUT în jurul lui Dragnea! Reacție de ULTIMĂ ORĂ din partid. Întrunire de URGENȚĂ în CEx 19:59 „Dacă nu DEMISIONEAZĂ, partidul va fi PULVERIZAT!” Ion Cristoiu anunță APOCALIPSA în PSD, după sentința lui Dragnea 19:44 EXPLOZIV - Dragnea a DEMISIONAT din TOATE FUNCȚIILE după ce a fost CONDAMNAT în 2015. Ce va face acum liderul PSD? 19:03 Prima REACȚIE din PSD, după SENTINȚA lui Dragnea! UN IMPORTANT mebru al partidului RUPE TĂCEREA: „Ce va urma...” 18:51 Băsescu, PRIMA reacție după CONDAMNAREA lui Dragnea. „ACUM!” „Pricepi că nu mai poţi administra discreţionar ţara şi trebuie să demisionezi” 11:49 SENTINȚA ICCJ pentru Liviu Dragnea: CONDAMNARE la 3 ani și 6 luni, ACHITARE pentru fals intelectual. Celelalte decizii din dosar

Articole salvate