Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

DECIZIA Papei Francisc privind șefii de stat CATOLICI care sunt DIVORȚAȚI și recăsătoriți

Papa Francisc
Autor: | | 0 Comentarii | 1325 Vizualizari

Şefii de stat catolici care sunt divorţaţi şi recăsătoriţi vor putea fi primiţi pe viitor de Sfântul Părinte împreună cu soţiile lor, ca urmare a unei flexibilizări a protocolului de la Sfântul Scaun, transmite AFP joi, citând portalul Vatican Insider.

Serviciul de presă al Vaticanului nu a dezminţit această modificare şi nici nu a dat detalii. Ştirea a apărut după ce preşedintele argentinian, Mauricio Macri, a fost primit, sâmbătă, în audienţă la Papa Francisc, împreună cu cea de-a treia soţie a sa, Juliana Awada. Până în prezent, în asemenea situaţii, partenerul şefului de stat aştepta într-o altă sală, în care Papa venea şi îl saluta după audienţă. Vatican Insider susţine că schimbarea normei de protocol a fost efectuată la solicitarea Suveranului Pontif şi că, în baza acesteia, o situaţie matrimonială necorespunzătoare potrivit Bisericii Catolice nu îi va mai împiedica pe şefii de stat divorţaţi şi soţiile sau soţii lor din prezent să apară ca un cuplu în fotografia oficială alături de Papă. Acest lucru nu echivalează cu o binecuvântare papală acordată unei căsătorii ilegitime conform dreptului canonic, ci reprezintă un răspuns la numeroasele apeluri vizând ''integrarea în cadrul Bisericii'' a persoanelor divorţate şi recăsătorite.

Papa Francisc îşi va comunica, în următoarele săptămâni, concluziile la sinodurile succesive asupra familiei din 2014 şi 2015, dar în documentul, aşteptat cu mare interes de catolici, nu se preconizează vreo revoluţie dogmatică, anunță Agerpres.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate