DECES în familia procurorului General al României. Augustin Lazăr trece prin clipe extrem de grele
- Jeanina Năstase
- 2 octombrie 2017, 12:17
Moment trist în familia procurorului general al României. Mama procurorului Augustin Lazăr a murit. Mai mulţi magistraţi i-au transmis condoleanţe şefului procurorilor.
Curtea de Apel Alba Iulia transmite condoleanţe procurorului general Augustin Lazăr, fostul şef al Parchetului de pe lângă această instanţă. „Colectivul Curţii de Apel Alba Iulia adresează condoleanţe domnului procuror general Augustin Lazăr, pentru pierderea suferită ca urmare a decesului mamei sale şi îşi exprimă compasiunea pentru durerea prilejuită de tragicul eveniment şi respectul pentru memoria mamei domniei sale”, transmit reprezentanţii instanţei.
Augustin Lazăr s-a născut în comuna Rădeşti din judeţul Alba. Are 58 de ani şi este profesor universitar la Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia. A preluat funcţia de procuror-şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în ianuarie 2013.
A fost reînvestit în funcţie pentru un nou mandat de 3 ani, la 1 ianuarie 2016. Între 1998 şi 2001, Augustin Lazăr a fost şeful Secţiei a II-a de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul General, unde, împreună cu fostul procuror general adjunct din acea perioadă, Mircea Zărie, i-a adus la Bucureşti pe procurorii deveniţi între timp celebri, Lucian Papici, Daniel Morar şi Ovidiu Buduşan.
Lazăr este considerat unul dintre fondatorii DNA şi DIICOT, care au devenit două dintre structurile cele mai performante din cadrul Ministerului Public.