De la 35 de bani kilul, pe tarla - cât două cutii de chibrituri, la doi-trei lei, în tigaie. Cum i-a băgat Cristofor Columb în necaz pe cartofarii din Brezoaele

De la 35 de bani kilul, pe tarla - cât două cutii de chibrituri, la doi-trei lei, în tigaie. Cum i-a băgat Cristofor Columb în necaz pe cartofarii din Brezoaele

Barabula, culeasă de pe tarlalele din secuime, Lungulețu sau Brezoaele, își înzecește costul în numai două zile. Mai ceva ca aurul brut! Țăranul dă kilogramul cu prețul a două cutii de chibrituri și cartoafa ajunge în sacoșa noastră, iarna, la preț de lămâi și portocale

Când a adus cartoful din America, Columb habar n-avea că banalii tuberculi aveau să ajungă o binefacere şi un blestem, în acelaşi timp. Unde mai pui că, la vreo patru secole de când genovezul a îmbarcat pe caravela sa barabulele, un mărunt pasager clandestin a traversat și el oceanul: gândacul de Colorado. „Oferta” a ajuns şi pe tarlalele noastre în acelaşi timp cu cucuruzul, astfel că strămoşii noştri şi-au diversificat meniul de bază. În loc de terci şi turte de mei sau fiertură de napi, ţărănimea din jurul arcului carpatic a început să-şi umple maţul veşnic ghiorăitor de foame cu tocană de colompiri şi mămăligă. Şi dacă mai bine de un secol ţăranii, fie ei nemţi, francezi, italieni sau de-ai noştri, s-au luptat, inegal, cu mărunta insectă – răpusă doar de modernele chimicale – poporanii noştri de azi se bat cu o hoardă întreagă de duşmani. Palmele lor, cu pielea ca glaspapirul, sunt arme ineficiente. Supermarketurile, împreună cu „vătafii” lor moderni, definiți, generic, „intermediari” le omoară cartofii, țăranilor, direct pe câmpurile pârjolite de vipia verii. Au ajuns, săracii, să dea kilul de cartoafe cu 35 de bani. Ca să poată să bea o bere de trei lei cinzeci, un ţăran din Brezoaele, judeţul Dâmboviţa, trebuie să dea un sac de zece kilograme de crumpeni. Și până să ajungă la noi în tigaie, barabulelor le crește prețul și de opt ori. De parcă ar fi trufe, nu cartofi.

FOTO: Pe 40 de grade, fără umbră, în plin câmp, zece ore pe zi. Șale zdravene să ai...

Ne puteți urmări și pe Google News

Cartoful, un drog de mare risc

Dacă Eldorado-ul cartofilor de la noi e în secuime, la 30 de kilometri la Nord de Bucureşti, pe mâna stângă când intri în Tărtăşeşti – loc în care Adrian Năstase a mâncat primii cartofi prăjiţi – cum ieşi din DN7, vechiul drum spre Piteşti, dai de alt „zăcământ” de picioaice. Până să ajungi la Lungulețu, epicentrul recoltelor de varză și cartofi din Sudul României, intri mai întâi în Brezoaele, comună în care tuberculii au pătruns în ADN-ul sătenilor de mai bine de un secol. Numai că fructele pământului, aici, aproape că n-au preţ, la propriu! Dacă plouă prea mult, brezoenilor le putrezeşte munca în pământ, iar dacă cerul le-a dat apă doar cât trebuie li se stafidesc bulunghinele în depozite că, de multe ce sunt, nu mai au valoare.

„Cum e cu drogaţii ăia de şi-o trag în venă, aşa şi cu noi! Ce să faci aici? Scoatem cartofi şi ne uităm la ei...”, se uită cruciş la o remorcă de patru tone de cartofi, Ionuţ Istrate, un cartofar de 27 de ani, din Brezoaele. În patru zile, de când stă în drum, n-a vândut nimic.

Muncă pe doi bani

Cele 1.100 de hectare ale comunei dâmboviţene sunt ca nişte câmpuri minate. Atât doar că barabulele de sub picioarele ţăranilor au explozie întârziată. Când cade bruma, şi-şi fac socotelile, cartofarilor le vine să intre în pământ... Au muncit ca la ocnă şi acum scuipă pământul de sub ei. „Se pune necontrolat, dom’ le! De-asta n-au cui să-i dea!”, se înroșește la față Nicolae Tudorache, primarul din Brezoaele. Edilul tocmai a primit o amendă penală pentru neglijenţă în serviciu şi nu e tocmai în apele lui. Constantin George, agentul agricol, se bagă şi el în vorbă: „Vara asta a fost prost faţă de anul trecut. S-au scos şi 30-40 de tone la hectar. Acu’ doar ce iau vreo 20! Mai an, s-a dat kilu’ cu 50 de bani. Acu’ o să-l dea omu’ și cu 25-30 de bani... Că ei nu-şi calculează munca vie! Ei calculează doar costurile de cultură!”.

Asta la preţ de engros, că la tarabe, în pieţele Bucureştiului, nu prea au acces. „Le e frică de mafia pieţelor şi de ţiganii de acolo!”, explică, în cor, cei doi.

„Lumea vrea cu plasa și io dau cu tona!”

Fix unde drumul comunal înțeapă vechea șosea spre Pitești e locul unde găsești cei mai ieftini cartofi de la Sud de Carpați. Cât e vara de lungă, zeci de căruțe, remorci sau camioane, toate burdușite cu saci de 40 de kilograme de barabule, zac în soare în așteptarea clienților. Cartoful alb se dă cu 35 de bani kilogramul și cel roșu cu 40. În supermarket, kilogramul de colompiri sare spre 2,5 lei. Dacă iei mai mult, țăranul mai lasă la preț câțiva bani acolo. „De trei zile stau cu șase tone de cartofi albi Carrera, de calibru 7-8 centimetri, că de ăia «ciolan», de-un kil bucata, fuge lumea la piață. Și la supermarket sunt cartofi străini, subvenționați... N-am vândut nici de-o prăjeală, că lumea vrea cu plasa și io dau cu tona!”, se plânge nea Ion Tilică, de 70 de ani. Stă la umbra muncii sale și bea tutun. Ilie Gheorghe, bărbat în putere la 37 de ani, își păzește și el cele câteva tone de cartofi roșii. „Abia am dat, într-o săptămână, o mie de kile, cu 40 de bani. Lumea vrea cartof roșu, de-aia am dat, că altfel...”, e mândru de mica sa afacere Ilie. Dă din umerii bronzați ca pe plajă, la Mamaia: „Peste o săptămână începem depozitarea acasă, să eliberăm câmpul pentru varză!”.

FOTO: În lipsa mușteriilor cartofarii mnâncă mici cu muștar. ironia sorții, fără cartofi prăjiți

Meniul zilei: ciorbă și tocană. De cartofi

Preț de două ore, la „târgul” de la răspântia cu pricina, doar Gheorghe Ion, alt cartofar din tată în fiu, a vândut ceva. Doar zece saci. „400 de kile, la ochiometru, că nu i-am mai cântărit. Roșu, că ăla alb încă n-are cerere”, se lamentează omul. S-au strâns cu toții, vreo 20 de țărani, lângă rulota unuia de vinde mici și bere rece. „Când nouă nu ne merge, el face afacere!”, fac țăranii haz de necaz. Ioan Nicolae dă pe gât o bere ieftină. Se uită la sticlă și evaluează: „Face vreo opt kile...”. Se uită cu ciudă la niște tiruri care trec pe lângă ei în viteză: „Merg la Lungulețu și la Slobozia Mare, că acolo se dă ora exactă la bursa cartofului... Ăia au stricat prețul, că noi ne uităm pe câmp cu ochiu’ și ei cu binoclu’!”. Vine vorba de marele agricultor Ioan Niculae, aflat la pârnaie. Hâtru, tizul său râde, dar ceilalți îl iau în serios: „Unde n-aș fura și io o remorcă de euro! Aici e tot pușcărie și am și griji. Acolo n-ai nicio treabă!”. Pe înserat, pe tăcute, cartofarii pleacă spre casele lor. Nevestele leau pregătit de mâncare meniul zilei: ciorbă și tocăniță. De cartofi.

Trudă de ocnaș

La amiază, pe tarlalele ce împresoară comuna din Câmpia Vlăsiei, nici musca nu mai mişcă. Vezi, în schimb, nişte mogâldeţe care rânesc prin ţărâna uscată. Pâlcuri de oameni, aplecați de șale în unghi drept, culeg cartofii scoși afară de un fel de ghiare ce atârnă în coada câte unui tractor obosit. La puşcărie se fac cărţi, nu ca la Brezoaele, cartofi.

Nea Nuţu, pe numele său Corneliu Gheorghe, e inginer în construcţii, dar microbul cartofului l-a îmbolnăvit iremediabil. E unul dintre harnicii comunităţii. A pus sămânţă de „Roşu Bellarosa” şi scoate în jur de 25-30 de tone pe fiecare din cele 30 de hectare ale sale. „Cei mai frumoși îi dau cu 40-45 de bani. Alții îi dau și cu 25...”, se șterge țăranul cu dosul mâinii de sudoarea năclăită cu praf. Câmpul e împânzit cu cartofiori mici, cam cât o nucă. „De ăştia n-am timp. Nu-i mai iau, că nu-i vrea nimeni şi n-am oameni să-i culeagă. Adică am, da’ nu-mi plac mie...”, oftează bărbatul. Or să putrezească pe câmp, numai bine că după ce scoate barabulele o să pună varză, că mai e o țâră și vine toamna.

FOTO: Nea Nuțu speră în fiecare an să dea lovitura. Da’ nu știe cum se face că tot în pagubă iese

Impozit pe un profit inexistent

Nuţu are un „bai”: „Neau fixat băieţii, adică useleu’, impozit pe profitul la hectar de 16%! Păi, ce profit, la preţurile astea! Anul trecut, 80% din noi nu ne-am scos banii, că a plouat mult. Și mi-a mai luat și 7.100 de lei impozit!”.

Cartofarii din Brezoaele aduc semințele din Covasna și Harghita. Anul ăsta au cumpărat-o, în medie cu 1,20 bani kilogramul, dar uneori  ajunge și la 1,80 lei, sau chiar doi lei, în funcție de soi.

Ca mai toţi cartofarii are zilieri la negru. Le dă 60 de lei pe ziua de muncă, plus mâncare de trei ori pe zi. „Ca la restaurant mănâncă, da’ și muncesc de la 6.30 dimineața, până la zece seara, dacă e caniculă, că de la unu, până la patru, le dau pauză, să nu cadă pe aicea!”, explică nea Nuţu cum e cu forţa de muncă de la ţară. Dacă la plantat munceşte doar el şi neamul său, la cules, până în septembrie, aduce zilieri moldoveni, care nu se tocmesc mult, că-s muritori de foame la ei acasă în Ţibana, lângă Iaşi. Se scarpină în cap: „Ce bani iau de la APIA, îi dau la impozit. Niciun gheşeft!”.

Dar de ce nu-şi vinde cartofi într-o piaţă, la Bucureşti, pe un preţ mai bun? Nea Nuţu râde: „Dacă vinzi la tarabă, presupunând că ai pile și te bagi, dau 300-400 de kile pe zi. Sunt zile când vând între cinci și cinșpe tone. Numai azi am o comandă de patru tone”. Puţini au norocul ăsta.

Chips-ul din pungă vine de la Brezoaele

Alt norocos e Nicu Marcu, de 41 de ani. Cartofarul şi-a tras o căsuţă fix între tarlale lui, pe malul Dâmboviţei, pe care acolo o treci cu piciorul, doar cu pantaloni suflecaţi la genunchi. E tot timpul acolo, a scăpat de grija hoţilor şi e cu ochii pe cei 25 de zilieri ai lui, nişte ţigani din Buzău, pe care îi are de „clienţi” de ani buni, că nu-i ceartă rău ca alţi cartofari. Omul a prins un pont bun. Din 2004 cultivă un soi de cartofi pe care orice gospodină l-ar arunca instantaneu. Dacă-i prăjeşti, şi nu-i mănânci pe loc, îţi spargi dinţi de parcă ai muşca din farfurie, nu dintro barabulă. Însă, soiul ăsta cu nume de englezit: Lady Claire, e căutat de marii producători de chipsuri. „Se pretează mai bine la procesare. Se prăjesc mai bine când sunt tăiați subțiri de tot! Și eu îl dau cu 85 de bani kilu’! Că şi sămânţa e mai scumpă şi e mai pretenţios”, se destăinuie Nicu Marcu în timp ce se mângâie, satisfăcut, pe burtă. Mai pune el şi alte soiuri cu căutare: Riviera, Laperla sau Bellarosa, dar cu ăştia, de chipsuri, îşi face treaba. Are contract ferm cu Chio chips şi a colaborat şi cu Lay’s. Culmea, nu-i prea amator de chipsuri.

FOTO: Nicu Marcu zice că piețele nu mai au căutare, că au apărut supermarketurile. Iar acolo ajung doar piloșii

Dacă nu-l omoară „intermediarii” , îl calcă mistreții

„Durerea mare e că ne omoară negustorii, intermerdiarii”, se vaietă, cum altfel, cartofarul. „Vine, negociază pentru cantitate mare, îşi pune un adaos de 10-15 bani şi-i vinde, în aceeaşi zi, la piaţa de gros din Bucureşti. Are profit imediat şi noi mergem în pierdere să nu rămânem cu marfa pe câmp!”, explică, limpede, cum stă treaba. „Haidi, Roberte! Dă-i drumu’ la tractor! Gata pauza”, le dă deșteptarea Nicu la țiganii care se hlizesc la umbra copacilor. Robert e fiusău, care a picat BAC-ul, anul trecut, din cauza matematicii. Acum, l-a luat cu cinci dar, până să se gândească la ce facultate o să meargă, călăreşte tractorul familiei.

De hoţi a scăpat, dar belea mai are cu mistreţii. „Anul trecut, de la ploi, au ieșit porcii din pădure și au răscolit prin cartofi. Sunt vânător cu acte, da’ n-a fost plan de recoltare şi n-am putut să mă răzbun, că mă alegeam şi io cu nişte cârnaţi pentru pagubă…”, scuipă cu năduf furnizorul de chipsuri.