De ce iubim „dietele-minune”

De ce iubim „dietele-minune”

Orice site de ştiri ai deschide, este imposibil să nu găseşti la rubrica de sănătate măcar o ştire despre o nouă dietă-minune sau un studiu „britanic” care revoluţionează ce se ştia până atunci în materie de slăbit.

În tot acest timp, reclame despre nu ştiu ce produs care topeşte kilogramele pe loc licăresc din toate părţile. Curios e că astfel de articole adună zeci de mii de vizualizări şi sute de comentarii.

Deşi prima reacţie e să zici „alte prostii!”, de unde toată apetenţa oamenilor pentru a citi şi a încerca astfel de regimuri? E clar că obezitatea a devenit o problemă mondială, dar la fel de clar e că dacă ar exista diete-minune, nu ar mai fi picior de gras pe pământ. Cărţi ca cea a doctorului Atkins sau ca cea a lui Michel Mosley („The Fast Diet”), despre care s-a vorbit tot anul 2013, ajung bestseller tocmai pentru că sunt scrise în aşa fel încât  oamenii să se regăsească în ele. „Cu cât îi dai omului o dietă mai tâmpită, cu atât are mai multă încredere”, îmi spunea un nutriţionist.

Ne place să mâncăm în funcţie de grupa de sânge, ca şi când cu mâncatul ar fi un zodiac. Ne întoarcem la dieta omului peşterilor, uitând în ce eră trăim, sau „ne îndopăm” cu proteine, când organismul are nevoie de zahăr sub diferite forme în proporţie de 60%.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest număr încercăm să facem o radiografie a patru din cele mai „în vogă” diete, care par că funcţionează doar la vedete. În realitate, majoritatea oamenilor care le-au încercat sunt tot atâtea exemple de eşecuri personale. Fie au slăbit, dar au pus la loc, fie au rămas cu frustrări sau cu probleme de sănătate.

În realitate, singura reţetă de slăbire care pare să funcţioneze e şi cea mai simplă: mai puţine calorii decât arzi.