De azi, peste 3 milioane de elevi încep școala

De azi, peste 3 milioane de elevi încep școala

Anul școlar 2016-2017 pentru ciclul preuniversitar va avea 35 de săptămâni de cursuri, care însumează 169 de zile lucrătoare. Elevii vor avea și patru vacanțe

Potrivit ordinului de ministru, cursurile anului şcolar 2016- 2017 încep astăzi, 12 septembrie. Anul şcolar 2016-2017, pentru cei peste 3 milioane de elevi din ciclul preuniversitar (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal) are 35 de săptămâni de cursuri şi este structurat în două semestre: semestrul I (între 12 septembrie 2016 și 3 februarie 2017) și semestrul al II-lea (între 13 februarie 2017 și 16 iunie 2017). Vacanţele elevilor sunt programate astfel: vacanța de iarnă – între 24 decembrie 2016 și 8 ianuarie 2017; vacanță intersemestrială – între 4 și 12 februarie 2017; vacanța de primăvară – între 19 și 30 aprilie 2017 şi vacanța de vară – între 17 iunie și 10 septembrie 2017.

De asemenea, în săptămâna 29 octombrie - 6 noiembrie 2016, clasele din în vă țământul primar și grupele din învățământul preșcolar sunt în vacanță. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 26 mai 2017, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 9 iunie 2017.

Cum și când se desfășoară „Școala alfel”

Ne puteți urmări și pe Google News

Programul național „Școala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi derulat pe baza unei planificări, care rămâne la decizia școlilor. Astfel, în funcție de ciclurile de învățământ școlarizate, unitățile de învățământ pot opta pentru unul dintre următoarele segmente: 21 noiembrie - 2 decembrie 2016, 27 februarie - 31 martie 2017 și 15 mai - 9 iunie 2017 (învățământul preșcolar și primar), respectiv 17 octombrie - 2 decembrie 2016, 27 februarie - 31 martie 2017 și 15 mai - 9 iunie 2017 (învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal).