David Cameron PĂRĂSEŞTE scena politică britanică! Ce l-a determinat să ia această decizie

David Cameron PĂRĂSEŞTE scena politică britanică! Ce l-a determinat să ia această decizie

Fostul premier al Marii Britanii, David Cameron, a declarat că demisionează din funcţia de membru al Parlamentului, punând astfel capăt carierei sale politice.

Potrivit Mediafax, acesta a declarat că l-a informat deja pe actualul premier, Theresa May, cu privire la algerea sa. Acesta a devenit un om politic influent în Marea Britanie în 2010.

"M-am gândit la asta îndelung pe parcursul verii şi am decis că cel mai bun lucru pe care îl pot face este să demisionez din funcţia de membru al Parlamentului din partea oraşulului Witney. Din punctul meu de vedere, în politica de astăzi şi având în vedere circumstanţele demisiei mele, nu este cu adevărat posibil să fii un deputat eficient în condiţiile în care ai fost premier", a declarat acesta pentru postul de televiziune BBC. 

Ne puteți urmări și pe Google News