Dascălii negociază cu Guvernul! Cer majorări salariale ca ale medicilor!

Dascălii negociază cu Guvernul! Cer majorări salariale ca ale medicilor!

Reprezentanții sindicatelor din Învățământ au discutat, marți, la Palatul Victoria, cu membri Guvernului. Ei cer ca, de la 1 noiembrie, salariații din învățământ să rpimească o majorare salarială de 15%, pentru a fi în pas cu majorarea primită de personalul sanitar.

În baza unui acord semnat anul trecut, între Guvern și sindicate, anul acesta profesorii au avut parte de dpuă majorări salariale. Una de 5% în martie, și a doua, de tot atât, de la 1 septembrie.

"Nu este suficient", spun liderii de sindicat. "E normal să primim și noi cât vor primi angajații din sistemul sanitar. Premierul a declarat în enumărate rânduri că Educația și Sănătatea sunt prioritare, atunci să fie tratate egal", au explicat aceștia.

Potrivit vechiului protocol, salariile angajaților din sistemul de învățământ urmau să crească, în șase etape, cu 30% în total până în 2017.

Ne puteți urmări și pe Google News

La întâlnirea de Guvern, însă, liderii sindicali au cerut urgentarea acestor majorări. Întruct nu s-a căzut la un acord, urmează ca părțile beligerante să se reîntâlnească din nou pentru negocieri.

Potrivit vechiului protocol, majorările urmau să fie acordate după calendarul:

– 5% – de la 1 martie 2015 – acordată deja – 5% – de la 1 septembrie 2015 – vor primi salariile majorate în octombrie – 5% – de la 1 aprilie 2016 – 5% – de la 1 octombrie 2016 – 5% – de la 1 ianuarie 2017 – 5% – de la 1 octombrie 2017