Daria Tucă îi calcă pe urmele tatălui său. Cât de frumoasă e fiica celebrului prezentator la 18 ani - Galerie Foto

Daria Tucă îi calcă pe urmele tatălui său. Cât de frumoasă e fiica celebrului prezentator la 18 ani - Galerie Foto

Daria, fiica celebrului jurnalist Marius Tucă, a intrat în lumea afacerilor la doar 18 ani. Tânăra a primit de la tatăl său rolul de acționar cu o singură parte socială, în valoare nominală de 10 lei.

Firma este controlată de Marius Tucă, cu 98% din capital, alături de soția sa, informează profit.ro. De curând Daria a împlinit vârsta majoratului, iar jurnalistul a explicat cum vede, din perspecta unui părinte acest aspect. 

“Momentul în care am văzut-o prima dată, aş putea spune că m-a speriat, m-a uimit foarte tare. Un copil abia născut, un copil luminos, care degaja o energie extraordinară şi până când nu am să mai fiu, am să rămân în minte, în suflet şi tot ce am eu, cu lumina ei din momentul în care am văzut-o.

(...) Ştiu foarte multe familii, în care părinţii au fost celebri şi copiii au fost cumva, dacă nu striviţi de personalitatea părinţilor, măcar marcaţi. Şi atunci, eu am încercat să nu o copleşesc şi să nu o marchez cu ideea că tatăl ei este o persoană publică. Ea este fata mea, nu este fata lui Marius Tucă. Ea e copilul şi eu sunt tatăl”, a declarat Marius Tucă, conform Tidy.ro. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Marius Tucă este un jurnalist, analist, moderator și om de afaceri român născut în 29 iulie 1966, la Caracal, județul Olt. În 1996 lanseaza talk-showul „Milionarii de la miezul nopții”. După câțiva ani, schimbă numele emisiunii în „Marius Tucă Show”. Emisiunea iese din emisie în preajma alegerilor prezidențiale din 2004. Revine în 2007 cu subiectul „Elodia”, pentru câteva ediții după care se emisiunea se închide definitiv.