Purta o uniformă albastră, cam ponosită, cu nasturi argintii, iar pe cap îi atărna ștrengărește o bască.

 În mâinile străvezii si adânc cutate, îi tremura o citație. O iau fără să îi cer permisiunea și încep să caut dosarul.

- Sunteți numărul unu. Aveți noroc!

Intrăm împreună în sala de judecată. Domnul Constantin rămâne în picioare, ca o santinelă, fără să-l tulbure oamenii care îl tot lovesc ca să își facă loc.

Se face apelul, iar el răspunde prezent doar după ce și-a eliberat capul de povara băștii militare.

Fără să-l privească, judecătoarea pune în discuție tardivitatea formulării plângerii.

- Vă ascult pe tardivitate.

Propoziția sună ca un anunț de tren anulat în gară.

- Vă rog să nu vă supărați, nu știu ce să vă răspund!

- Cum nu știți? Ați făcut o plângere împotriva ordonanței procurorului. Legea vă dă dreptul să vă plângeți de ordonanță în 20 de zile. Dumneavoastră ați depașit termenul!

- Mă iertați! Eu nu am nimic cu ordonanța domnului procuror. A fost deosebit de amabil. M-a ascultat și și-a notat tot ce am zis.

- Despre ce vorbiți? Judecătoarea își ridică, în sfârșit, ochii către petent. Ați formulat pe articolul 340 o plângere. Întrebarea mea viza tardivitatea ei.

- Doamna președinte, vă repet că nu de ordonanța domnului procuror m-am plâns. Între noi fie vorba, am văzut-o o singură dată. Ce motiv aș avea s-o reclam?

- Pe cine ați văzut o singură dată? Deja se simte o iritare în vocea președintei. Dacă nu vă pricepeți, trebuia să veniți cu un avocat.

- Nu vreau să vă supăr. Mă refeream la ordonanță. Am văzut-o o singură dată.

- Domnule, îmi pierd răbdarea! Ce importanță are de câte ori ați văzut- o? Legea îți dă dreptul să o ataci în 20 de zile. N-ai făcut-o, discutăm despre tardivitate!

- Doamnă, vă repet a treia oară, nu ordonanța e ploblema mea!

- Atunci pentru ce ați formulat plângere? Abuzați de răbdarea Curții!

- Pentru scrisoarea primită de la domnul procuror. Nu sunt de acord cu ce a decis!

- Deci tot la ordonață ne întoarcem, vedeți? Când ați primit-o, ce dată purta plicul ?

Domnul Constantin mototolise citația și își învârtea în mâini basca.

Se ridică exasperat procurorul : - Doamna președinte, cred că ar trebui să-i explicați petentului ce este aceea o ordonanță în dreptul penal.

Era de-acum mai mult decât evident, un fost militar trecut, probabil, printr-un război mondial, dădea cuvântului ordonanță o altă semnificație.

În loc de explicații, președinta răbufnește :

- Nu ținem cursuri de drept, în sala de ședință ! Dacă nu aveți nimic de spus, vă dau cuvânul pe fond!

Dar cu ordonanța, doamnă, cum rămâne cu ordonanța? (gânduri pe care abia mi le țineam în frâu)

- Domnule procuror, aveți cuvântul pe excepție, că m-am și zăpăcit !

Om de treabă, procurorul! Dacă tot era tardivă plângerea, măcar să-i facă un bine petentului, care stătea pierdut, așteptând minuni sau măcar niște explicații. Îl citez întocmai:

- Ordonanța despre care vă întrebă doamna președinte era, de fapt, scrisoarea primită de la parchet! Cuvântul ordonanță în drept nu are nicio legătură cu soldatul numit ordonanță.

Domnul Constantin și-a întrerupt brusc rotitul băștii. Și-a coborât capul în semn de adâncă umilință, pășind temător în spate, ca și cum s-ar afla în fața unui pluton de execuție.

În contrast cu resemnarea sa, fața președintei părea lămurită și ușurată. În sfărșit, se dezlegase misterul ordonanței.

La naiba ! Și nici nu trecuse un ceas de când rătăceau prin explicații absurde.

Ordonanță egal soldat! Cum de nu se gândise la asta mai devreme ?