Danezii își păstrează calmul înainte meciului decisiv: „PRESIUNEA va fi mai mare pe România. Trebuie să ripostăm”

Danezii își păstrează calmul înainte meciului decisiv: „PRESIUNEA va fi mai mare pe România. Trebuie să ripostăm”

Age Hareide, selecționerul Danemarcei, a vorbit despre meciul cu România, și a remarcat că „tricolorii” vor juca sub o presiune mai mare decât elevii săi.

Age Hareide, antrenorul norvegian al reprezentativei Danemarcei, a vorbit despre meciul cu România, ce se va disputa, duminică, la Cluj, în preliminariile Campionatului Mondial. Tehncianul nordicilor se așteaptă la un joc ofensiv al „tricolorilor”, și a remarcat că elevii lui Christoph Daum vor evolua sub presiune. Hareide are încredere în capacitatea oamenilor săi și a spus că misiunea lui este să-i facă să joace bine.

„Cred că vom avea parte de un meci strâns. Se întâlnesc două echipe cărora le lipsesc punctele. România are o tradiție în fotbal. Le cunosc selecționerul. Abia aștept partida de mâine. Presiunea cred că e un pic mai mare pe România pentru că joacă acasă. Cred că cel mai mare avantaj al echipei mele este echipa însăși. Avem jucători foarte buni, dar cheia e să-i facem să joace. Ultimul meu gol pentru națională l-am marcat împotriva României. Am amintiri foarte plăcute din meciurile cu România. Știu că România va ataca mâine și noi trebuie să ripostăm. E bine că vom întâlni o echipă deschisă. Nu am văzut starea gazonului de la Cluj. Sunt convins că sprijinul suporterilor români va fi la fel de mare la Cluj cum ar fi putut fi și la București. Nu contează unde se joacă meciul", a spus Hareide.

Ne puteți urmări și pe Google News