Editura Evenimentul si Capital

Povestea femeii care avea un obicei "prost" - ajuta pe toată lumea

13_social
Autor: | | 10 Comentarii | 2991 Vizualizari

Dana Simion are doar 40 de ani, doi copii şi un diagnostic greu de dus: cancer la sân. Pentru a-l învinge, are nevoie de sprijin

Istoria Danei poate fi a noastră, a familiei noastre sau a prietenilor la care ţinem poate uneori mai mult decât la rude. Dana Simion a lucrat la o firmă de telefonie mobilă din Bucureşti până de curând, era un om obişnuit cu probleme banale. Avea însă un obicei "prost" pentru lumea în care trăim: ajuta pe toată lumea şi nu cerea niciodată ceva în schimb. După un consult la medic a primit o veste care i-a schimbat radical viaţa. A fost depistată cu cancer la sân. Are o formă gravă a bolii (stadiul T2, N1) care avansează rapid. Pentru a se putea trata în străinătate, are nevoie de zeci de mii de euro. Bani pe care nu-i avea. O luptătoare autentică, care vibrează de viaţă Anca Safta este una dintre prietenele bucureştencei care au ţinut să fie alături de aceasta şi au convinso să nu renunţe. "Ea este o luptătoare autentică, care vibrează de viaţă şi optimism, topindu-i pe cei din jur prin personalitatea ei caldă şi luminoasă", îşi descrie Anca prietena. A început tratamentul în Franţa Cu sprijinul celor apropiaţi şi nu numai, bucureşteanca a reuşit să ajungă în luna iunie în Franţa pentru prima cură de chimioterapie. Pe 25 iulie a plecat la a doua şedinţă. Ulterior va trebui să treacă printr-o intervenţie chirurgicală complexă, singura şansă reală pentru a învinge aceasta boală. Dacă intervenţia va reuşi, şedinţele dureroase de chimioterapie nu se vor opri şi vor continua până când se va putea spune că Dana Simion a învins boala. "O şedinţă durează în jur de trei ore iar tratamentul te epuizează psihic şi fizic. Curele sunt aşa de epuizante încât într-o serie de şedinţe şi alta se face o pauză de două săptămâni", ne-a spus Anca. Deşi are un suflet bogat, Dana este un om simplu. "Este mamă a doi copii şi are mare nevoie de ajutorul nostru pentru a acoperi costurile necesare tratamentului şi operaţiei şi pentru a avea o şansă la viaţă", adaugă Anca Safta. Dana Simion nu a cerut niciodată nimic, a muncit pentru fiecare realizare şi a infrânt fiecare obstacol prin forţele proprii. "Însă, de data aceasta, cerem noi, o mână de oameni cărora, omul Dana le-a atins viaţa şi inimă", mai adaugă aceasta. Suma aproximativă de care are nevoie Dana Simion pentru a se trata este de 50.000 de euro, necesari spitalizării din Franţa, din care s-au strâns până în acest moment aproximativ 6000 euro. "Ea nu a cerut niciodată nimic. Acum, cerem noi, o mână de oameni care îi suntem recunoscători." ANCA SAFTA, prietena Danei Cum îi puteţi reda viaţa Danei Simion Oricine o poate ajuta pe tânăra de 40 de ani să aibă mai multe şanse în lupta cu boala. Se pot face donaţii în conturile deschise la Banca Transilvania RO15BTRL04601201235559xx (este vorba de contul în lei) şi de RO61BTRL04604201235559xx (contul deschis în euro). Conturile sunt pe numele Ancăi Safta. "Intenţionăm să implicăm şi fundaţii care să ne ajute cu acoperirea costurilor medicale pentru a o putea salva", ne-a mai spus prietena Danei Simion.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate