Jurnalistul Dan Andronic, noi dezvăluiri despre arhiva SIPA

Jurnalistul Dan Andronic, noi dezvăluiri despre arhiva SIPA

Dan Andronic a oferit noi declarații despre ancheta în curs cu privire la arhiva SIPA. În acest dosar sunt implicate mai multe nume grele.

”În ptimul rând, ceea ce ar putea fi putut să facă ministrul Justiției ar fi fost și ar putea să discretizeze raportul din 2008, durează un minut să fie semnat acest ordin, în acel raport am putea înțelege cum au fost manipulate documentele din arhiva SIPA, din perioada Macovei. Cred că mai mult de 3 luni nu au mers camerele de luat vederi la arhivă, dacă mă întrebați pe mine. Teama mea este că este de mai mult timp. ”

”Cred că trebuie desecretizat acel raport. Acel raport, dacă cineva mi-l dă, îl public în Evenimentul zilei cu orice risc legal. Am avut acces la anumite fărâmituri din el, nu l-am parcurs, altfel nu insistam atât. Deci, am dat un citat în care se spunea foarte clar că din arhivă au fost luate documente care au fost duse la Monica Macovei, există dovezi în acest sens, însă nu există dovezi că s-au adus înapoi.”, a declarat Dan Andronic, în emisiunea lui Alex Costache, de la TVR.

”Am aflat cu toții despre chestiunile de la arhivă în perioada Monicăi Macovei. Atunci s-a înfiintat o comisie care să inventarieze aceasta arhiva și destinația ei. Doi consilieri ai lui Macovei au avut acces la această arhivă, cam prin 2006-2007 au fost aceste informatii publice.”, Norica Nicolai la TVR.

Ne puteți urmări și pe Google News