Artistul care a electrizat America prin stilul său unic de a cânta la nai va concerta în această seară la Festivalul Cerbul de Aur.

Abia întors în Bucureşti de la Moeciu, unde a fugit câteva zile să studieze pentru Cerbul de Aur, Damian Drăghici se agită, ca orice hiperactiv respectabil, în răcoarea biroului său de pe Ştefan cel Mare. Răsfoieşte febril partiturile împrăştiate pe masă, îşi abandonează ţigările într-o scrumieră imensă când îi sună telefonul, caută câte ceva pe internet şi, în cele din urmă, îşi ia la revedere de la compozitorul pe care-l strecurase în orarul lui. Fără nicio promisiune că ne va acorda întreaga sa atenţie.

„Sunt într-un galop continuu“

Ne aflăm în toiul săptămânii, iar Damian este îmbrăcat ca un american într-o zi de duminică, în pantaloni trei sferturi şi cu un tricou gri, descheiat la gât. Poartă câteva brăţări din lemn, iar barba lui, albită de la 30 de ani, nu face decât să te deruteze. „Când eram la Hollywood, mă vopseam. Acum nu-mi mai pasă că, la 38 de ani, am albit mai repede ca alţii. O fi ceva genetic“. De fapt, doarme câteva ore pe noapte, iar în timpul zilei se consumă de parcă mâine ar veni Judecata de Apoi. „E un galop continuu, sunt aşa de multe lucruri pe care vreau să le fac! Pur şi simplu mă plictisesc de lucrurile confortabile, care nu mă fac să lupt, să mă ambiţionez. Pentru mine, imposibilul este doar o opinie.“ „Când repet la nai, intru în transă“

Damian studiază la Moeciu câte 16 ore pe zi. „Am închiriat acolo un loc, unde vine cineva doar să îmi aducă mâncare. Mă trezesc pe la opt, beau două cafele, fumez câte trei pachete de ţigări şi cânt la nai până pe la şapte, când îmi vine un leşin şi mănânc ceva. Apoi o iau de la capăt, până pe la unu noaptea. Intru în transă“.

De pe 15 iulie, „orchestrează“ pregătirile, organizând totul în cele mai mici detalii, de la zborurile artiştilor invitaţi, până la repetiţii. „La festival vom interpreta muzică veche românească, dar în context modern“, povesteşte artistul, încântat ca un copil de noul proiect. Organizatorii i-au făcut „moftul“ de a-i aduce câţiva prieteni „grei“ din America, numai să-l vadă cântând din nou la nai.

Plecat din ţară la 18 ani, fără să ştie precis de ce anume fuge, artistul a îndrăgit România când şi-a dat seama că nu-i va interzice nimeni să aibă succes şi aici. Cu toate acestea, „acasă este unde apare următorul proiect“. „Îmi pun nişte lucruri într-o geantă şi am plecat, la Moeciu, la Paris, în India, în Japonia. Cel mai bine dorm în avion: cum decolează, mă ia somnul“.

Dacă ar fi în locul familiei sale, Damian recunoaşte că nu i-ar plăcea de el. „Chiar dacă mă duc la ei, mai dau vreo douăzeci de telefoane, îmi mai vine o idee şi mă duc la pian. N-am răbdare. Nu mă pot concentra“. Odată, a cerut familiei să îi gătească urzici. Ai lui au căutat urzici, le-au curăţat, le-au pregătit şi l-au aşteptat la masă. Degeaba. Damian uitase. „O să mă las în mâinile vieţii“ „Eu nu sunt singur. De fapt, sunt chiar căsătorit. Dacă cineva m-ar fi vizitat la Moeciu, n-ar fi avut loc, pentru că acolo eram deja cu soţia mea, muzica. Nu am cum să fiu cu altcineva, decât din vinovăţie, după care aş avea un sentiment de mizerie“, spune Damian, cu ochii în laptop.

„Unde te vezi la 50 de ani?“. „O să fiu acolo unde mă duce viaţa, trebuie să mă las în mâinile ei. Mai am 12 ani. Mă văd mai slab, ca să nu am probleme cu colesterolul. Neînsurat. La birou sau acasă, un Oscar şi încă patru Grammy. Să duc Damian&Brothers pe plan internaţional, musicalul să fi devenit un succes. The future is coming!“.

SPECTACOL

Folclor lăutăresc la închiderea festivalului

Pentru concertul de închidere a Festivalului Cerbul de Aur, Damian Drăghici şi invitaţii săi au pregătit un repertoriu de piese prelucrate din folclorul lăutăresc românesc, reorchestrate revoluţionar, cu un sound nou, jazz/pop/fusion. În această seară, alături de Damian vor urca pe scenă Alexandru Bălănescu Quartet, Gregg Bissonette, Steve Luckather, Nathan East, Dan Siegel şi Damian & Brothers. Născut în 1970, într-o familie de muzicieni, Damian Drăghici a realizat 17 albume şi a câştigat un Premiu Grammy, în 2006, alături de Paul Winter. A absolvit Colegiul Berklee din Boston şi, de-a lungul anilor, a cântat alături de Orchestra Simfonică din Londra şi împreună cu artişti precum Zucchero, Eric Clapton, Andrea Bocelli sau Joe Cocker. În 2007, Anul European al Egalităţii de şanse pentru Toţi, a fost desemnat ambasador pentru Minoritatea Romă.

EVENIMENT. Drăghici şi-a invitat în România prietenii din America

Tzigane soul

Lover's rhapsody Epiloque