Editura Evenimentul si Capital

AȘA CUM A ANUNȚAT EVENIMENTUL ZILEI ÎN 22 OCTOMBRIE. Dacian Cioloș, desemnat premier de Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a anunțat numele noului premier după o săptămână de discuții și două runde de consultări
Autor: | | 6 Comentarii | 1739 Vizualizari

Guvernul independent al lui Cioloș va fi susținut de o formulă PNL-UDMR-UNPR, au declarat pentru EVZ surse liberale

Desemnarea lui Dacian Cioloș de către președintele Iohannis nu a mai luat pe nimeni prin surprindere, acesta fiind propunerea vehiculată pentru conducerea guvernului încă de acum trei săptămâni.

„Evenimentul zilei” scria pe 22 octombrie cine va fi noul premier. Înlocuirea lui Victor Ponta fusese dezvăluită de jurnalistul Rareș Bogdan, un apropiat al Președintelui, care anunța: „Vom avea un prim-ministru tehnocrat, ca și acum 15 ani, când Mugur Isărescu a condus timp de un an guvernul și a pregătit alegerile parlamentare de la finalul anului 2000. Este vorba de fostul comisar european Dacian Cioloș”.

EVZ remarca faptul că accidentul în care și-a pierdut viața polițistul Bogdan Gigină i-a dat posibilitatea Alinei Gorghiu (PNL) să crească presiunea asupra lui Gabriel Oprea, pentru a-l schimba pe Victor Ponta.

Prin desemnarea lui Cioloș se satisface astfel, o primă dorință a străzii, aceea a numirii unui prim-ministru independent. Aseară, la ora anunțării premierului, la Piața Universității se strânseseră circa 100 de persoane.

Potrivit surselor EVZ, principalul argument al lui Iohannis pentru desemnarea lui Cioloș a fost imaginea bună de care se bucură fostul comisar european pe agricultură la nivel european, dar și relația bună pe care o are cu Jean- Claude Juncker. Negocierile politice de la această oră indică faptul că guvernul condus de Cioloș va fi susținut în Parlament de o coaliție informală formată din PNL-UDMRUNPR- minorități, au mai precizat aceleași surse. De altfel, PNL a anunțat ieri seară că susține numirea lui Cioloș, spunând că acesta „corespunde criteriilor de profesionalism și integritate impuse de societatea românească”.

Tensiuni în PNL în privința componenței Guvernului

Cu toate acestea, pe Cioloș îl așteaptă câteva zile dificile, în contextul în care aceasta va trebui să meargă la întâlniri cu partidele politice pentru a obține acordul pe echipa cu care se va prezenta. În PNL, negocierile pentru desemnarea unui nou guvern au condus deja la tensiuni interne. De exemplu, unele voci din PNL au dorit ca partidul să intre la guvernare inclusiv la nivel de miniștri, dar s-au lovit de opoziția președintelui Iohannis, care a considerat că în acest stadiu este de preferat un guvern independent, potrivit unor surse liberale.

Potrivit surselor EVZ, Dacian Cioloș a fost curtat de președintele Iohannis pentru o funcție de consilier la Cotroceni, dar acesta a refuzat. De altfel, un alt nume vehiculat pentru ministerul de Interne în guvernul lui Cioloș este cel al lui Constantin Dudu Ionescu, consilier de stat la Administrația Prezidențială și fost ministru de interne în guvernarea CDR.

Conform prevederilor constituţionale, candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, iar Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Negocieri maraton

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate