Dacian Cioloș a cerut anchetă în toate spitalele care au tratat răniți din tragedia Colectiv

Dacian Cioloș a cerut anchetă în toate spitalele care au tratat răniți din tragedia Colectiv

Corpul de Control al primului ministru, Dacian Cioloș, ia „la puricat” toate spitalele în care au fost tratați răniții din incendiul de la Clubul Colectiv, produs în seara zilei de 30 octombrie 2015.

 Prima unitate în care au „descins” inspectorii a fost Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică și Reparatorie din Capitală. „A fost un dialog, nu o anchetă polițienească, așa cum scriu unii din colegii dumneavoastră de breaslă. Au venit să discutăm să le spunem care sunt problemele pe care le-am întâmpinat, care este dotarea unității, ce probleme au medicii. Nu aveau ce acte sau dosare să ia, toate acestea sunt publice”, ne-a explicat directorul medical al spitalului, dr. Cristian Nițescu.

Vor merge, pe rând, în toate

„Din câte am înțeles de la membrii Corpului de Control, astfel de discuții vor avea loc în toate spitalele implicate în tratarea pacienților de la Colectiv”, a mai spus directorul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deocamdată, celelalte spitale implicate, nu știu când și cum va avea loc controlul.

„Nu sunt la curent cu asta. Noi am avut Corpul de Control al Ministerului Sănătății la începutul anului. Din câte am înțeles vor fi inspectate toate spitalele, n-are legătură neapărat cu Colectiv, ci cu starea sistemului sanitar, în general”, a explicat prof.dr. Ioan Lascăr, șeful Secției de Chirurgie Plastică și Reparatorie de la Spitalul Floreasca.

„Să vină, îi primim cu mare drag”, ne-a spus Oana Ciobanu, purtătorul de cuvânt al singurei unități spitalicești care nu a înregistrat decese în rândul pacienților de la Colectiv care au fost tratați aici, Spitalul Militar.

În urma incendiului din Clubul Colectiv și-au pierdut viața 64 de tineri, iar alți peste 100 au fost tratați în spitalele din București și din străinătate.

Însă, apele nu sunt așa liniștite cum par să fie. În urmă cu două săptămâni, același Corp de Control dădea publicității un raport în care concluziona că, în cazul tragediei „autorităţile nu s-au coordonat. Planul Roşu de Intervenţie nu a fost declanşat imediat din cauza birocraţiei. Au fost prea puţine cadre medicale”. De asemenea, se vorbeadespre o declanşare târzie a Planului Roşu de Intervenţie, dar şi de lipsa de acţiune a secretarului de stat pentru intervenții de urgență Raed Arafat şi a ministrului Sănătăţii de atunci, Nicolae Bănicioiu, privind declanşarea Mecanismului de Protecţie Civilă al UE pentru acordarea de ajutor victimelor multiple din incendiu