Editura Evenimentul si Capital

Cutremurul din Nepal. Alpinistul Alex Găvan: "În acest moment, îngerii păzitori sunt elicopterele"

Alex Gavan a fost surprins de cutremurul din Nepal la tabara de baza de pe Everest
Autor: | | 3 Comentarii | 2293 Vizualizari

Aflat în tabăra de la baza vârfului Everest în momentul producerii seismului, alpinistul român Alex Găvan a comunicat, pe Twitter, că este teafăr, oferind câteva ore mai târziu informații pe scurt despre dimensiunea tragediei din Nepal.

UPDATE:  În ultimul mesaj transmis de Alex Găvan, sâmbătă, prin intermediul echipei sale de comunicare,a explicat că acum oamenii în Nepal se preocupă în primul rând să acționeze pentru a salva ce se mai poate salva în aceste momente dramatice, viitorul fiind timpul declarațiilor. 

"Există un timp pentru a acţiona şi un timp pentru a vorbi. De această dată suntem în prima situaţie. Orice declaraţie făcută în această situaţie nu poate nici să îi aducă înapoi pe cei care au murit şi nici să îi ajute pe toţi cei care sunt acum într-o situaţie de urgenţă. În acest moment, îngerii păzitori sunt elicopterele, care sunt aşteptate mâine la prima oră, daca vremea permite, precum şi toţi cei care vor avea grijă de cei răniţi în această noapte. Orice alte cuvinte ar însemna pentru mine o lipsă de respect faţă de marea amărăciune şi marea durere pe care le trăiesc oamenii. Acesta este un timp al acţiunii", a transmis de Alex Găvan, prin intermediu echipei sale.

La scurt timp după producerea seismului din această dimineață, Alex Găvan a postat un mesaj pe Twitter, postarea fiind preluată și de către jurnaliștii de la CNN. "Cutremur mare, urmat de o avalanșă dinspre Pumori. Am fugit din cort pentru a-mi salva viața. Sunt ok. Pe munte se află mulți oameni", a transmis alpinistul român.

Câteva ore mai târziu, Alex Găvan a revenit cu un alt mesaj pe Twitter, descriind succint situația de la tabăra de bază. "Dezastru uriaș. Am ajutat la căutarea și salvarea victimelor prinse sub dărâmăturile din zonă. Mulți morți, dar și mulți mai mulți grav răniți. Dacă elicopterele nu vor ajunge aici urgent, și mai mulți vor muri", a postat alpinistul român.


Cutremur DEVASTATOR în Nepal. Aproape 1.500 de oameni au murit. Alpiniști români, surprinși de seism pe Everest


Puternicul seism produs în Nepal a dus la formarea unei avalanșe de proporții pe Muntele Everest, zeci de alpiniști aflați în expediție fiind surprinși la taberele amenajate la diferite altitudini. Potrivit informațiilor autorităților nepaleze, cel puțin opt oameni au murit, iar alte câteva zeci sunt răniți după ce tabăra de bază a fost parțial acoperită de zăpadă.

De altfel, autoritățile se tem că bilanțul ar putea crește în următoarele ore, operațiunile de salvare fiind îngreunate de ninsoarea care cade în zona Everestului. "Numărul celor decedaţi ar putea fi mult mai mare, incluzând atât alpinişti străini, cât şi şerpaşi nepalezi", a declarat Gyanendra Shrestha, oficial nepalez din cadrul Ministerului nepalez de turism, adăugând că avalanşa a îngropat o parte a taberei de bază de pe Everest.




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 01:11 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 23:51 Tudose, ATACAT fără MILĂ de presa internațională: „Dragnea pierde din popularitate chiar dacă...” 23:36 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 22:39 Cine este Mihai Tudose, premierul PSD: Profesor la SRI, acuzat de plagiat, mic maestru în șah - biografie 22:37 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:24 EXCLUSIV EVZ - Tudose către liderii PSD: „Nu vreau să fiu vedetă TV” 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 22:00 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 20:03 EXCLUSIV EVZ - Directorul de cabinet al lui Mihai Tudose a lucrat 13 ani pe „analiză-sinteză” în sistemul de siguranță națională, iar soția lui lucrează la UM 0472 și predă la SRI / DOCUMENTE 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 18:22 MIHAI TUDOSE era prieten apropiat cu „Anaconda”, generalul SRI Elena Istode. TUDOSE a fost ACUZAT de PONTA că este OFIȚER ACOPERIT! 18:05 Udrea ÎL CRITICĂ DUR Dragnea: „Praf și pulbere. A aruncat PSD ÎN HAOS” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT 10:03 CULISELE CEx PSD. Drumul NOMINALIZĂRII lui Mihai Tudose spre Palatul Cotroceni

Articole salvate