Curtea Palatului Parlamentului va fi împânzită de bicicliști. VEZI motivul

Curtea Palatului Parlamentului va fi împânzită de bicicliști. VEZI motivul

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, astăzi, solicitarea Asociaţiei Green Revolution de organizare a competiţiei de ciclism Urban Race în curtea Palatului Parlamentului, a anunţat secretarul Camerei, Ioana Bran.

Potrivit memorandumului, Asociaţia Green Revolution, organizaţie nonguvernamentală de ecologie urbană, a solicitat continuarea parteneriatului cu Camera Deputaţilor pentru a organiza evenimentul Bike Fest 2017, în perioada 2-3 septembrie.

Bike Fest se află la a şaptea ediţie şi este dedicat pasionaţilor, utilizatorilor, dar şi simpatizanţilor bicicletei. Competiția se desfăşoară timp de două zile în Parcul Izvor. În cadrul evenimentului va fi organizată şi competiţia de ciclism Urban Race, în curtea Palatului Parlamentului.

Potrivit Memorandumului, în vederea bunei desfăşurări a acestei manifestări, precum şi a activităţilor din clădirea Palatului Parlamentului, organizatorul va lua măsurile necesare astfel încât competiţia sportivă să nu obstrucţioneze căile de acces pentru participanţii la evenimentele programate şi turiştii vizitatori, în perioada menţionată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Organizatorul menţionează, în solicitarea către Camera Deputaților, că "evenimentul desfăşurat în ultimii 2 ani a avut ca piesă de rezistenţă competiţia Urban Race, singura competiţie de ciclism organizată în curtea Palatului Parlamentului".

"Urban Race MTB şi Urban Race Road reprezintă două super competiţii ce se desfăşoară pe un circuit inedit, pe o distanţă de 5,3 km/tură, în care participanţii îşi testează abilităţile, rezistenţa şi superputerile de biciclist", precizează organizatorul.