A curs sânge în „Ștefan cel Mare”

A curs sânge în „Ștefan cel Mare”

Chiar și după un succes al lui Dinamo, Cosmin Contra și-a vărsat nervii la vestiare.

Dinamo s-a impus, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, în jocul cu Gaz Metan Mediaș. Însă, în ciuda victoriei, dar și a scorului bun pentru „câini”, finalul partidei l-a găsit pe tehnicianul Cosmin Contra cu nervii întinși la maximum.

„Guriță” a răbufnit la vestiare, fiind deranjat de atitudinea jucătorilor săi, precum și de faptul cum au evoluat aceștia cu Gaz Metan. Contra a reacționat nervos, spărgând cu pumnul un geam. Apoi, la conferința de presă de la finalul partidei s-a prezentat cu un bandaj la mâna dreaptă. „Nu am pățit nimic la mână. De-ale mele. Am lovit ceva de supărare și m-am tăiat un pic la deget. Dacă mergem așa la Cluj, ne dau cu terenul în cap”, a declarat antrenorul lui Dinamo.

„Guriță” se teme de confruntarea din etapa viitoare, atunci când „roș-albii” vor întâlni CFR Cluj, în Gruia, una dintre cele mai în formă echipe din actualul sezon.

Ne puteți urmări și pe Google News

Alte episoade de acest gen ale românilor

Incidentul provocat de Contra poate fi comparat cu atitudinea lui Mirel Rădoi și a lui Victoraș Iacob, din urmă cu 11 ani. Ce doi, pe atunci jucători la Steaua, au lovit cu pumnii în geamurile vestiarului stadionului din Bistrița, deși echipa lor s-a impus cu 1-0. Rădoi a fost transportat la spital, cu tendonul secționat. În noiembrie 2010, și Sorin Cîrțu a ieșit la rampă cu un astfel de gest, chiar în timpul meciului cu FC Basel, din Elveția, din grupele Ligii Campionilor. Atunci, „Sorinaccio”, care era antrenorul CFR-ului, a spart geamul băncii de rezerve. „Despre acel geam, pot să spun că nu a fost de calitate, dacă era termopan, nu se spărgea”, a fost reacția de atunci a lui Cîrțu.