Editura Evenimentul si Capital

O SUPERVEDETĂ recunoaşte că a fumat MARIJUANA în fiecare zi. TABLOIDELE în DELIR

Autor: | | 0 Comentarii | 1183 Vizualizari

Brad Pitt spune că divorţul de Angelina Jolie s-a produs din vina lui: “Beam până băgăm şi un rus sub masă şi nu îmi amintesc o zi în care să nu fi fumat un joint”.

Erau cel mai frumos cuplu din lume. Ce a condus la deztrămarea acestuia a dezvăluit chiar Brad Pitt.

Pitt a declarat pentru revista GQ că despărţirea de frumoasa Angelina a fost cauzată în mare parte de problemele sale cu alcoolul, a consumului de droguri şi a faptului că întreaga lui viaţă a încercat să se ţină la distanţă din punct de vedere emoţional de cei din jurul sau.

„Tocmai am început terapia. Îmi place, pur şi simplu. Am trecut prin mâna a doi terapeuţi până am ajuns la cel potrivit”, a declarat Pitt.

„Nu-mi pot aminti o zi, de când am terminat facultatea şi până acum, în care nu eram băut sau în care să nu fi fumat un joint. Sunt cu adevărat fericit că am terminat cu toate astea. Practic, puteam să beau cu un rus până cădea sub masă şi asta cu propria lui vodka. Eram un profesionist”, a mai adaugat acesta.

Brad Pitt a înlocuit viciile cu lucrul “cu mâinile”: “Lucrez cu lut, lemn, ghips. Pot să fac orice”.

Angelina şi Brad s-au căsătorit în 2014 şi au împreună 6 copii. La finele anului 2016, Jolie a anunţat divorţul, scrie b1.ro.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate