Editura Evenimentul si Capital

Cum vrea PSD să loializeze POLIȚIA și ARMATA. Noi beneficii pentru bugetari

Sursa foto: Forțele Terestre Române - Facebook
Autor: | | 8 Comentarii | 4182 Vizualizari

Poliţiştii şi cadrele militară vor putea utiliza suma compensatorie acordată pentru chirie şi pentru achitarea ratei pentru achiziţia unei locuinţe, motivând că, prin acest demers, personalul poate fi loializat, potrivit unui proiect de lege depus în Parlament de către deputatul PSD, Mihai Weber.

„Poliţiştii şi militarii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestor instituţii, fie că este vorba despre poliţiştii şi militarii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sau militarii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi ai Serviciului de Pază şi Protecţie sunt cadre cu o pregătire profesională specifică şi acceptă desfăşurarea activităţii lor în condiţii speciale, atât sub aspectul riscurilor implicate, programului individualizat, confidenţialităţii, respectării mai multor obligaţii şi incompatibilităţi”, potrivit expunerii de motive, informează Mediafax.

Deputatul PSD susţine că se impune recompensarea acestui personal, proporţional cu rolul şi locul pe care îl ocupă în societate.

„Astfel, prin prezenta iniţiativă legislativă propunem ca suma compensatorie acordată cu titlu de chirie cadrelor vizate să poată fi utilizată de către acestea fie în vederea achitării chiriei, fie în vederea achitării ratei (fracţiunii din rată) pe care o plătesc pentru achiziţia unei locuinţe. În considerarea realităţilor contemporane vizând deficitul de cadre şi plecarea acestora din sistem (pensionări masive), opinăm că este necesar un set de măsuri pentru loializarea acestui acestui personal”, explică Mihai Weber.

Conform modificărilor făcute de iniţiator la Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, aceştia vor avea dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie sau pentru rata unui împrumut în cuantum de până la 50% din salariul de bază.

„Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător are dreptul la o compensaţie pentru chirie sau plata ratei/fracţiuni din rata unui împrumut contractat în vederea achiziţionării unei locuinţe, în cuantum de până la 50% din salariul de bază”, prevede textul normativ.

În prezent, poliţiştii au dreptul la o compensaţie lunară, dar numai pentru chirie, nu şi pentru plata unei rate dintr-un credit pentru locuinţă.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 11:42 PSD lovește din Bruxelles: Orban a insinuat că SUA sunt complice la o înaltă trădare 11:23 Gorghiu: Orban nu a consultat PNL în cazul Dăncilă 11:17 Plângerea lui Ludovic ORBAN lovește în LINIȘTEA de la COTROCENI 09:29 SCENARIUL PSD-ALDE pentru ZIUA Z. Ce se ÎNTÂMPLĂ în cazul SUSPENDĂRII lui Dăncilă? Tăriceanu: „Am CĂDEA într-o CAPCANĂ!” 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate