Cum vrea India să stopeze violenţa în familie. Fiecare mireasă primeşte o bâtă din partea statutului

Cum vrea India să stopeze violenţa în familie. Fiecare mireasă primeşte o bâtă din partea statutului

Măsură inedită de luptă împotriva violenţei în familie! În India, la o căsătorie în masă, cele aproape 700 de mirese participante au primit în dar câte o bâtă din lemn. Cadoul nupţial a fost oferit chiar de ministrul de stat, care le-a sugerat femeilor să-l folosească, în caz că viitorii soţi vor încerca să le abuzeze fizic.

Pe fiecare dintre "arme" primite de mirese de la autorităţile din India a fost inscripţionat chiar şi un îndemn: "de folosit împotriva beţivilor". Oficialul a precizat totuşi că înainte de a recurge la măsuri radicale, miresele ar trebui totuşi să încerce să discute cu partenerii lor.

Iniţiativa vine ca reacţie la statisticile alarmante, potrivit cărora majoritatea femeilor din zonele rurale ale Indiei sunt maltratate de soţii lor alcoolici.

Căsătoriile în masă sunt organizate în India pentru a scuti de cheltuieli cuplurile cu venituri mici. Gopal Bhargava, ministrul care o oferit ineditul cadou de nuntă, a anunţat că s-au comandat, în total, 10 mii de astfel de bâte.

Ne puteți urmări și pe Google News