Cum vede Monica Macovei revocarea conducerii DNA: "Procurorii sunt subordonati ministrului Justitiei. Şeful lor poate fi schimbat din motive manageriale"

Cum vede Monica Macovei revocarea conducerii DNA: "Procurorii sunt subordonati ministrului Justitiei. Şeful lor poate fi schimbat din motive manageriale"

Procedurile de revocare sau de numire a procurorilor şefi au fost, în ultimul timp, potrivit Monicăi Macovei, de o transparenţă fără urmă de dubiu. Fostul ministru al Justiţiei a comentat ceea ce se întâmplă în momentul de faţă în România în ceea ce priveşte soarta Justiţiei de o manieră categorică. Ea a afirmat că procurorii sunt subordonați Ministerului Justiţiei şi, ca atare, spre deosebire de magistraţi care nu răspund ordinelor de sus din ministerul în cauză, pot fi în orice moment îndepărtaţi din funcţii din motive de management.

“Procedurile prin care am cerut revocarea unor procurori şefi sau am propus numirea altora au fost transparente aşa cum nu au fost niciodată până acum. Am argumentat întotdeauna de ce X trebuie revocat sau Y ar trebui numit, şi prin urmare cerinţa transparenţei şi a argumentului – cea mai importantă în astfel de propuneri de numire şi revocare – a fost îndeplinită. Aş mai face o simplă constatare – că există o diferenţă între procurori şi judecători – pentru judecători nu scrie în Constituţie că sunt sub autoritatea Ministrului Justiţieie – firesc, foarte bine! -Pentru procurori, scrie!”, a punctat Monica Macovei.

Fostul şef al Ministerului Justiţiei a mai spus că „motivele pentru care sunt numiţi sau revocaţi aceşti procurori la nivel de conducere sunt numai pentru eficienţă. Nu pentru că au făcut într-un dosar într-un fel sau în altul, ci pentru că nu şi-au folosit bine banii, pentru că nu şi-au repartizat bine procurorii, deci chestiuni de eficienţă şi de management”, a declarat Monica Macovei, potrivit videonews.ro.

„Vă reamintesc că CSM nu are nici un fel de competenţă prin Constituţie. Şi nici nu poate să aibă pentru că CSM nu răspunde instituţional în faţa nimănui. Şi nu răspunde nici  prin membrii săi, personali, individuali, care votează secret. Or, fără un lanţ al răspunderii nu putem discuta de garanţii de eficienţă. Un ministru răspunde. Dacă un ministru a greşit, a revocat sau a pus pe unul care nu îşi face treaba, îl daţi jos. În continuare, toţi miniştrii care o să fie ai Justiţiie. La fel şi cu nivelul conducerii Parchetului. Cât să stai dacă vezi că trece un an sau şase luni sau un an şi jumătate şi merge prost treaba? Până la urmă, Statul, inclusiv dumneavoastră şi Guvernul, au responsabilitatea luptei cu criminalitatea”, a mai declarat Monica Macovei.

Ne puteți urmări și pe Google News